Ministrul Muncii: Numărul de locuri în învățământul universitar la distanță pentru asistenți sociali va crește la cel puțin 500
Telex » Știri
24 mai 2021
Numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță va crește la cel puțin 500 la nivel național, în urma unui parteneriat încheiat între mai multe instituții, a anunțat, pe Facebook, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, relatează Agerpres. „Prin parteneriatul încheiat între Colegiul Național al Asistenților Sociali, Universitățile din București, Cluj, Iași și Timișoara și UNICEF România numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță va crește la cel puțin 500 la nivel național”, a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a explicat că aceste locuri în învățământul universitar la distanță sunt destinate în special acelor asistenți sociali din mediul rural care nu au studii în domeniu: „Aceste locuri vizează în special profesionalizarea celor din mediul rural care în prezent îndeplinesc atribuțiile unui asistent social, dar nu au pregătire în domeniu. (...) Realitatea din teren arată că lucrurile trebuie schimbate fundamental în asistența socială și că avem nevoie de servicii eficiente și de oameni pregătiți pentru această profesie. Sprijinul oferit de stat trebuie să pornească de la o identificare corectă a dificultăților cu care se confruntă cei mai vulnerabili oameni, ori în acest moment numărul profesioniștilor din sistem, care ar trebui și ar putea să facă acest lucru, este extrem de redus: doar 80% dintre asistenții sociali au studii superioare și dintre aceștia 30% au studii de asistență socială”.
Raluca Turcan a subliniat că în nicio unitate administrativ teritorială nu este respectată regula privind existența unui asistent social la 300 de beneficiari: „De asemenea, creșterea numărului de asistenți sociali este o condiție esențială pentru a putea avea servicii care să funcționeze. În niciun UAT nu este acum respectată regula de 1 asistent social la 300 de beneficiari, prevăzută în lege. Acest lucru este și mai apăsător în mediul rural, acolo unde este nevoie acută de servicii pentru a-i ajuta pe oamenii vulnerabili să iasă din această stare. Una dintre măsurile pe care Ministerul Muncii și Protecției Sociale le are în vedere pentru încurajarea angajării în rural a profesioniștilor se referă la remunerarea asistenților sociali, respectiv la reașezarea corectă a lor în grila de salarizare”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice