MIPE: Termenul estimativ de lansare a Măsurii privind investițiile în activități productive este începutul lunii martie

MIPE: Termenul estimativ de lansare a Măsurii privind investițiile în activități productive este începutul lunii martie

Telex » Știri 31 ianuarie 2022  

Termenul estimativ de lansare a Măsurii 4.1.1 - Investiții în activități productive pentru IMM-uri - este începutul lunii martie, se menționează într-un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de Agerpres. Ministrul de resort, Dan Vîlceanu, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, cu care a discutat despre lansarea apelului de proiecte aferent măsurii 4.1.1. „Investiții în activități productive” în cadrul Programului Operațional Competitivitate.

Oficialii MIPE au arătat că schema de ajutor de stat a fost transmisă Consiliului Concurenței pentru aviz și, în paralel, a fost încărcată în Platforma de comunicare DG Competition cu autoritățile de concurență din statele membre.

Conform prevederilor europene, Comisia Europeană are un termen de 30 de zile pentru analiză și transmiterea răspunsului.

„Echipa MIPE estimează că ghidul consolidat în urma comentariilor primite în timpul consultării publice va fi publicat pe site-ul MIPE în prima jumătate a lunii februarie. Ghidul final va fi aprobat, însă, și publicat după primirea avizului de la Comisia Europeană și publicarea schemei de ajutor de stat în Monitorul Oficial. Termenul estimativ de lansare este începutul lunii martie”, se precizează în comunicatul MIPE.

La reuniunea la care au mai participat atât alți reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și echipa tehnică din cadrul MIPE, reprezentanții mediului de afaceri au fost interesați de sprijinirea IMM-urilor pentru dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților, prin Programul Operațional Capital Uman.

În prezent, MIPE pregătește majorarea sumei alocate pentru acest apel, de la 20 milioane la 20,6 milioane euro. Astfel, vor putea fi finanțate primele 22 de proiecte selectate în urma evaluării.

Participanții la întrevedere au mai discutat despre lansarea unor noi apeluri și despre situația negocierii viitoarelor programelor operaționale, precum și implicarea partenerilor sociali în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență pentru a asigura susținerea mediului de afaceri în România.

Reprezentanții MIPE și-au exprimat disponibilitatea în conturarea celor mai viabile intervenții pentru sectorul economic privat, pentru a maximiza gradul de absorbție a fondurilor europene, cu asigurarea transparenței întregului proces.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.