MMAP a finalizat opțiunile strategice pentru politica forestieră pentru următorii 10 ani
Telex » Știri
16 decembrie 2020
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă că a finalizat cel mai actualizat document strategic privind opţiunile de politici pentru viitorul pădurilor României din următoarea decadă. „Documentul este rezultatul unei consultări demarate în data de 6 iulie 2020 cu toţi actorii din domeniul silvic: de la reprezentanţi ai universităţilor silvice de prestigiu din ţară, la institute de cercetare, administratori şi proprietari de păduri, ONG-uri, reprezentanţi ai industriei şi alţii”, precizează instituţia, într-un comunicat. „(…) Un document cu 13 principii directoare şi 22 de direcţii strategice pe care le putem urma 10 ani de acum încolo. Acest document este rezultatul implicării a peste 150 de experţi din toate ariile de activitate silvică, care s-au concentrat timp de câteva luni pe ceea ce ne uneşte cel mai mult: pădurea şi soarta ei prezentă şi viitoare. Acest document este valoros încă de astăzi, pentru că el poate începe să fie deja aplicat în orice planificăm pentru pădurile României”, a declarat ministrul de resort, Mircea Fechet, citat în comunicat.
Peste 150 de experţi din afara instituţiei publice au lucrat în această perioadă în cadrul a trei grupuri de lucru pentru a identifica cele mai bune principii directoare şi direcţii strategice pentru soarta pădurilor României din următoarea decadă. „Toată lumea ştie că ne lipseşte o strategie forestieră naţională actualizată. O strategie forestieră pe care să o urmeze toţi actorii din acest sector şi care să ducă la: creşterea suprafeţelor de pădure, rezilienţa pădurilor în faţa şocurilor climatice, susţinerea industriei şi a locurilor de muncă din acest sector şi lista poate continua. Sper ca opţiunile strategice pentru politici forestiere să fie o bază solidă pentru viitoarea Strategie Naţională Forestieră a României”, a încheiat ministrul Mircea Fechet.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”