MMSS: Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat cu partenerii sociali înainte de a fi pus în transparență decizională
Telex » Știri
9 mai 2024
Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat în continuare cu partenerii sociali înainte de a fi pus în transparență decizională, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), printr-un comunicat citat de Agerpres. "Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind elaborarea noii legi a salarizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) face următoarele precizări: până în prezent au fost realizate consultări în cadrul dialogului social cu federațiile sindicale reprezentative ale tuturor familiilor ocupaționale; unii dintre partenerii sociali au înaintat propuneri de coeficienți și grile de salarizare; propunerile se află în analiză, aceasta realizându-se după o metodologie elaborată de consultantul guvernamental pentru acest proiect de lege, respectiv Banca Mondială", se menționează în comunicat.
Totodată, reprezentanții Ministerului Muncii susțin că legea salarizării este un jalon foarte important în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - Jalonul 420 - care trebuie să fie îndeplinit de către România.
"Din acest motiv, MMSS este în contact permanent și cu reprezentanții Comisiei Europene. Întregul demers de realizare a noii legi a salarizării a fost și rămâne unul transparent, deschis, având ca principale obiective eliminarea inechitățior din sistem și stimularea performanței", precizează sursa citată.
Conform comunicatului, MMSS va analiza și discuta în continuare cu partenerii sociali proiectul de act normativ privind noua lege înainte de a fi pus în transparență decizională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”