Modificări în programul de lucru și programări online la DRPCIV
Telex » Știri
29 noiembrie 2016
Începând de luni, 28 noiembrie a.c., programul de lucru cu publicul al Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor ale municipiului Bucureşti şi ale județului Ilfov este de luni până vineri, în intervalul orar 07.00 – 21.00, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în cursul zilei de luni, pe pagina de Facebook a instituției.
De asemenea, MAI informează că un sistem video conectat on-line permite vizualizarea în timp real a numărului de persoane de la ghișeele serviciilor pe site-ul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Tot de luni este în funcțiune și aplicația de rezervare on-line a zilei şi orei de depunere a documentelor în vederea înmatriculării vehiculelor şi a preschimbării permiselor de conducere.
Pentru municipiul Bucureşti rezervarea se poate face accesând site-ul public al Instituţiei Prefectului, www.prefecturabucuresti.ro, submeniul dedicat Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
Pentru județul Ilfov rezervarea se poate face accesând site-ul public al Instituţiei Prefectului, www.prefecturailfov.ro, submeniul dedicat Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
Procedura de rezervare este prezentată detaliat pe cele două site-uri, iar cetăţenii care deţin o astfel de rezervare se pot prezenta doar la ghişeele dedicate în acest sens şi marcate corespunzător.
Cetăţenii care nu aleg această metodă pot depune documentele la celelalte ghişee doar în baza bonurilor de ordine.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”