Modificările la schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA, publicate în Monitorul Oficial

Modificările la schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 12 iunie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 590 din 11 iunie 2021 a fost publicată Legea nr. 159/2021 privind aprobarea OUG nr. 10/2021 pentru modificarea și completarea OUG nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale.

Actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit noii legi, beneficiarii de ajutor de stat sunt: structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, structuri de alimentație, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenții de turism licențiate, ghizii de turism atestați și organizatorii de evenimente, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României și care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deținute de sau organizați ca întreprinderi înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, a OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, a OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.

În cazul unei societăți cu răspundere limitată, reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, alta decât un IMM care există de mai puțin de 3 ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.

Legea nr. 159/2021 prevede, de asemenea, că pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism în conformitate cu dispozițiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul al ajutorului va fi diferența dintre volumul facturilor emise în anul 2019 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja, și volumul facturilor emise în anul 2020 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja. Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligații fiscale și alte creanțe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat și până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.

Actul normativ stipulează că beneficiarii acestei scheme sunt agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, organizatorii de evenimente care desfășoară activități conform codului CAEN 8230 și care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, precum și ghizii de turism care desfășoară activități conform codului CAEN 7990. Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor licențe de turism, certificate de clasificare, autorizații de funcționare sau atestate de ghid de turism valabile.

Prin schema de ajutor de stat se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 74.000 de beneficiari.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat prevăzute de acest act normativ au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni sau 12 luni de la data primei plății, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.