Niciun oraş european nu a atins, în prezent, toate cele 17 obiective ONU de dezvoltare durabilă
Numărul 19, 28 mai - 2 iunie 2019 » Lumea în care trăim
Un raport realizat recent de Reţeaua de Soluţii a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN) şi de universitatea olandeză Tilburg despre stadiul dezvoltării durabile în marile oraşe europene indică situarea pe primele trei locuri a capitalelor Oslo (74.8%), Stockholm (74.2%) şi Helsinki (71.3%), conform unui comunicat al SDSN, informează Agerpres. Studiul a luat în calcul 45 de capitale şi oraşe europene mari. România se află pe locul 41 (54.4%), iar ultimul loc este ocupat de Atena (48.6%).
Clasamentul a fost stabilit pe baza celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) adoptate în 2015 de cele 193 de state membre ale ONU, iar procentajul obţinut de fiecare oraş reprezintă gradul de îndeplinire a acestora. Aceste obiective vizează reconcilierea prosperităţii economice cu lupta împotriva inegalităţilor, precum şi cu mizele legate de biodiversitate şi schimbări climatice.
Raportul conţine contribuţiile economistul Jeffrey D. Sachs de la Universitatea Columbia, ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ale Comisiei Europene (COM) şi ale altor actori importanţi din domeniul dezvoltării oraşelor.
Studiul se bazează pe date furnizate de organizaţii internaţionale, în special Eurostat, Agenţia Europeană pentru Mediu, Centrul Comun de Cercetare al COM şi OCDE. Raportul a utilizat, de asemenea, informaţii transmise de societatea civilă şi de centre europene de cercetare. În concluziile raportului se arată că niciun oraş european nu a atins, pentru moment, toate cele 17 obiective ale unei dezvoltări durabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice