Noi prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, publicate în Monitorul Oficial

Noi prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, publicate în Monitorul Oficial

Numărul 39, 20-26 oct. 2021  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 999 din 20 octombrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.240/2021 al ministrului Finanțelor privind unele prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic. Avându-se în vedere prevederile cuprinse în Legea contabilității, cu privire la obligațiile care revin persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, actul normativ stipulează ca persoanele juridice fără scop patrimonial care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic să înștiințeze unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor despre exercițiul financiar ales, respectiv să întocmească și să depună raportări contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute de lege. Ordinul prevede, în acest sens, formatul raportărilor contabile anuale. Se prevede, de asemenea, că raportările contabile anuale se întocmesc distinct de situațiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea.

PUBLICITATE

În ceea ce privește întocmirea situațiilor financiare anuale de către entitățile care revin la anul calendaristic, actul normative prevede completarea art. VI din OMFP nr. 4.160/2015 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile cu un exemplu de întocmire a situațiilor financiare anuale de către entitățile care revin la anul calendaristic.

OMF nr. 1240/2021 face referire și la obligația auditării situațiilor financiare anuale întocmite de entitățile care aplică reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care revin la anul calendaristic. Astfel, în actul normativ se menționează, în acest sens, că entitățile respective nu au obligația auditării situațiilor financiare anuale întocmite pentru exercițiul financiar în care revin la anul calendaristic, chiar dacă această obligație a existat pentru ultimele situații financiare anuale întocmite pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic. Din al doilea an calendaristic de raportare se aplică prevederile Secțiunii 10.1 „Cerințe generale privind auditul” din reglementările contabile menționate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.