Noi termene pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF

Noi termene pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF

Numărul 12, 31 mar.-6 apr. 2021  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 435/2021 privind aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

PUBLICITATE
Actul normativ reglementează, totodată, data începând cu care aparatele de marcat electronice fiscale se conectează la sistemul informatic al ANAF. La stabilirea noilor termene s-au avut în vedere, între altele, contextul pandemic concretizat prin prelungirea succesivă a stării de alertă și consecințele acestuia, care au condus la extinderea perioadei în care erau prevăzute întâlniri interinstituționale, precum și – potrivit ANAF – acțiuni imperios necesare pentru derularea unor procese tehnice fără de care tehnicienilor de service le este imposibilă desfășurarea atribuțiilor esențiale pentru atingerea obiectivului. De asemenea, s-a ținut cont de testele de performanță și securitate efectuate asupra aplicației informatice necesară implementării proiectului de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, care au relevat necesitatea unor ajustări în scopul consolidării aplicației software. Totodată, Centrul Național pentru Informații Financiare, structură care a elaborat soluția tehnică necesară implementării procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, a informat ANAF că data de 31 martie 2021 este termenul la care aplicația software va fi dată în producție.

Astfel, potrivit Ordinului ANAF nr.435/2021, conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale se realizează pe categorii de contribuabili, începând cu data de 31 martie 2021, cu respectarea următoarelor termene: până la 30 iunie 2021 operatorii economici încadrați în categoria marilor contribuabili; până la 30 noiembrie 2021 operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici; operatorii economici care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale ulterior datei de 1 decembrie 2021, la data instalării aparatului de marcat electronic fiscal.

Prin excepție, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice au obligația completării și transmiterii declarației prevăzută în anexa nr. 2 la acest ordin cu respectarea următoarelor termene: până la 30 iunie 2021 – marii contribuabili; până la 30 noiembrie 2021 – contribuabilii mici și mijlocii; în termen de 2 zile lucrătoare de la data instalării aparatului de marcat electronic fiscal – operatorii economici care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale ulterior datei de 1 decembrie 2021.

Actul normativ prevede că, lunar, ANAF transmite către operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale, prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, mesaje despre eventualele disfuncționalități privind fișierele transmise de la aparatele de marcat electronice fiscale către sistemul informatic.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.