Noul model al formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”, publicat în Monitorul Oficial

Noul model al formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”, publicat în Monitorul Oficial

Telex » Știri 13 ianuarie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 15/2021 al ANAF pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Actul normativ reglementează următoarele aspecte:

procedura privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii;

modelul și conținutul unor formulare utilizate în procesul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private:

- 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” și „Anexa nr....la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”. Anexa se va completa de persoanele fizice care solicită direcționarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susținerea mai multor entități nonprofit/unități de cult, precum și pentru acordarea de burse private;

- Notificare privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susținerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult.

Potrivit ANAF, formularul a fost modificat pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a motivului pentru care au fost notificați, precum și a informațiilor care trebuie comunicate organului fiscal.

- Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult;

- 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităților nonprofit/unităților de cult”;

- 255 „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.