Numărul clienților care s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare s-a dublat în T3
Telex » Știri
21 octombrie 2016
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), instituţie creată în acest an cu scopul declarat de a oferi soluţii alternative în litigiile dintre clienţi şi bănci, a raportat în trimestrul al treilea al acestui an un număr de 172 de cereri, mai mult decât dublul celor înregistrate la 30 iunie 2016, când erau raportate 79 de cereri.
CSALB, care a început activitatea de soluţionare a litigiilor în martie, a raportat şi o triplare a numărului de hotărâri pronunţate de conciliatori în ultimele trei luni, de la 5, câte erau în luna iunie, până la 16 la finalul lunii septembrie. În plus, cererile clasate au crescut de la 42 în iunie, la 102 în septembrie. „În continuare, cele mai multe cereri, peste 70% dintre ele, vin pe e-mail, 13% au fost transmise prin poştă şi 17% au fost aduse şi înregistrate de consumatori direct la sediul CSALB”, a anunţat instituţia.
Cele mai multe solicitări ale consumatorilor sunt, în continuare, legate de eliminarea şi restituirea comisioanelor, reducerea marjei dobânzii şi restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor într-un mod considerat excesiv, îngheţarea cursului valutar la data încheierii contractului de credit în franci elveţieni şi diminuarea ratei lunare.
În septembrie, CSALB a decis eliminarea limitei de 1000 de lei sub care nu se demarau până acum procedurile de soluţionare alternativă, după ce doar 144 de consumatori au depus cereri de soluţionare, la şapte luni de la începerea activităţii instituţiei.
(Sursa: News.ro)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”