OIM: Criza provocată de pandemie a afectat, la nivel global, salariile femeilor
Telex » Știri
3 decembrie 2020
Salariile lunare au scăzut sau au stagnat în multe ţări în primul semestru din 2020, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), persoanele cele mai afectate fiind femeile şi cele cu slujbe prost plătite, se arată într-un raport publicat de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În viitorul apropiat criza „va duce probabil la presiuni masive descendente asupra salariilor. În timp ce salariile au scăzut sau au crescut mult mai lent în două treimi din ţările pentru care sunt disponibile datele, în restul de o treime creşterea salariilor a fost cauzată în mare măsură de concedierea multor angajaţi cu slujbe prost plătite, ceea ce a influenţat nivelul mediu al salarizării”, potrivit raportului instituţiei.
Fără subvenţii, cum ar fi schemele de sprijinire a locurilor de muncă în timpul pandemiei, femeile şi-ar fi pierdut 8,1% din salarii în trimestrul doi din 2020, în timp ce bărbaţii 5,4%, pe baza eşantionului din 28 de ţări europene.
Cei cu calificare scăzută au pierdut mai multe ore lucrătoare decât cei cu calificare ridicată şi cu funcţii de conducere, apreciază OIM. „Această creştere a inegalităţii creată de criza provocată de pandemie ameninţă eforturile de luptă împotriva sărăciei, iar instabilitatea socială şi economică ar fi devastatoare”, a avertizat directorul general al OIM, Guy Ryder.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”