OIV: Șocurile climatice afectează producția globală de vin în 2025; România raportează creștere anuală
Numărul 45, 19-25 nov. 2025 » Roza vânturilor
Producția globală de vin a crescut ușor în 2025, dar rămâne sub medie pentru al treilea an consecutiv, podgoriile confruntându-se cu vremea extremă și volatilă, arată primele estimări publicate zilele trecute de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În România, producția de vin în 2025 este estimată, în mod provizoriu, la aproximativ 4,1 milioane hectolitri (mhl), o creștere de 0,9 mhl (29%) comparativ cu 2024. Producția de vin a României rămâne cu 3% peste media ultimilor cinci ani, iar la nivelul UE este pe locul șase, după Italia, Franța, Spania, Germania și Portugalia.
În Uniunea Europeană, producția de vin în 2025 este estimată, în mod provizoriu, la aproximativ 140 milioane hectolitri, reprezentând o creștere moderată de 2,1 milioane hectolitri (2%) comparativ cu 2024. În pofida acestei redresări, producția rămâne cu 8% sub media ultimilor cinci ani. Dacă datele se confirmă, 2025 ar reprezenta al doilea cel mai scăzut nivel al producției de vin în UE de la începutul secolului XXI. Blocul comunitar continuă să fie responsabil pentru 60% producția mondială de vin, conform OIV.
Organizația se așteaptă în acest an la o producție globală de vin de 232 milioane hectolitri, un avans de 3% față de 2024, dar cu 7% sub media ultimilor cinci ani.
„Dacă ne uităm la cauzele producției mai scăzute din ultimii trei ani, principala problemă a fost reprezentată de variațiile climatice din ambele emisfere. Unele regiuni s-au confruntat cu secetă și valuri de căldură, apoi cu ploi torențiale sau îngheț neașteptat. Iar faptul că este al treilea an la rând când vedem aceste efecte este remarcabil”, a afirmat pentru Reuters directorul general al OIV, John Barker.
În Europa, Franța a avut cea mai redusă producție de vin din 1957 încoace, în timp ce în Spania producția de vin este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, dar Italia și-a redobândit titlul de cel mai mare producător mondial, cu o creștere a producției de 8%, datorită condițiilor meteo favorabile.
SUA, al patrulea producător mondial de vin, ar urma să aibă o producție de 21,7 milioane hectolitri, o creștere de 3% față de 2024, dar cu 9% sub media ultimilor cinci ani.
În Emisfera Sudică, producția de vin s-a redresat, înregistrând un avans de 7%, după trei ani de declin consecutiv, expansiunea din Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă și Brazilia compensând scăderile din Chile, dar rămâne cu 5% sub media ultimilor cinci ani, conform OIV.
Creșterea limitată a producției globale de vin ar urma să sprijine stabilizarea stocurilor, pe fondul cererii reduse pe piețele mature, al scăderii consumului în China și al incertitudinilor din comerțul global, a declarat Barker.
Acesta a adăugat: „Producția dificilă poate cauza dificultăți pentru regiunile și producătorii individuali, dar din perspectivă macroeconomică reprezintă o evoluție pozitivă, deoarece producția și consumul sunt mai mult sau mai puțin armonizate”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”