
ONRC: Peste 5.500 de firme au fost radiate în prima lună din 2023
Numărul 10, 15-21 mar. 2023 » Breviar statistic
5.511 firme au fost radiate la nivel național în ianuarie 2023, cu 4,45% mai multe comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 856 (+17,58% față de ianuarie 2022) și în județele Timiș- 260 (+8,79%), Constanța - 257 (+1,98%) și Cluj - 254 (+14,93%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 30 (în scădere cu 3,23% față de ianuarie 2022), Giurgiu - 37 (-27,45%), Covasna - 43 (+2,38%) și Mehedinți - 43 (-18,87%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Bistrița-Năsăud (+122,22%), Bacău (+48,62%) și Hunedoara (+37,21%).
În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în județele Neamț (-31,03%), Vâlcea (-30,84%) și Giurgiu (-27,45%).
Pe domenii de activitate, cele mai multe radieri au fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 1.440 (-1,3% raportat la ianuarie 2022), construcții - 501 (+5,92%%) și transport și depozitare - 455 (+21,66%).
♦ Numărul firmelor dizolvate a fost 3.374
Potrivit datelor ONRC, 3.374 firme au fost dizolvate în prima lună a acestui an, cu 41,17% mai multe comparativ cu ianuarie 2022. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 681 de firme (număr în creștere cu 64,1%), și în județele Timiș (174, +53,98%), Constanța (167, +19,29%), Cluj (144, +38,46%) și Ilfov (138, +33,98%).
La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Ialomița, respectiv 12 (+20%%), Mehedinți (14, -6,67%) și Covasna (17, -10,53%).
Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie 2023, este comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au consemnat 948 de dizolvări la nivel național. Față de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 25,56%.
Potrivit sursei citate, activitățile profesionale, științifice și tehnice, construcțiile, precum și industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 348 (+81,25%), 318 (+40,71%), respectiv 291 (+46,97%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Art Safari, omul contemporan în expresia lui artistică
Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri
Cu multe târguri se face… primăvară
Un festival de arhitectură subordonat calității vieții de zi cu zi
EnergyFEST, o fereastră deschisă spre un viitor sustenabil
Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii
Arta muzicală, la superlativ: Madrigal, 60 de ani
Premieră necinematografică în... cinematografie