ORDONANȚA MILITARĂ nr. 5 din 30 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Telex » Știri 31 martie 2020
● Art.1 - (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
● Art.2 - (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este abilitat să asigure aplicarea și respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanță militară.
(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituției prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
● Art.3 - (1) Alineatele (1) și (2) ale articolului 3 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID - 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii.
(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.”
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
● Art.4 - Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
a) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;
b) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă ROȘIE” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecție (combinezon, mănuși, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.
● Art.5 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic