OCDE: Taxele vamale și boom-ul AI ar putea testa reziliența economiei globale
Numărul 48, 10-16 dec. 2025 » Analize și sinteze
Creșterea economiei mondiale are o evoluție peste estimări, în condițiile în care investițiile în inteligența artificială (AI) au ajutat la compensarea parțială a șocului provocat de taxele vamale americane, se arată într-un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a îmbunătățit previziunile pentru unele state importante, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Instituția cu sediul la Paris a avertizat, totuși, că avansul PIB-ului global este vulnerabil la orice nouă escaladare a tensiunilor comerciale, în timp ce optimismul investitorilor legat de AI ar putea duce la la o corecție pe piața bursieră, dacă așteptările nu sunt îndeplinite.
OCDE se așteaptă la o creștere a economiei mondiale de 3,2% în acest an și de 2,9% anul viitor, un nivel similar cu cel previzionat în septembrie. În plus, organizația se așteaptă la o expansiune a PIB-ului global de 3,1% în 2027.
SUA, cea mai mare economie mondială, ar urma să înregistreze un avans de 2% anul acesta (față de un nivel de 1,8% previzionat în septembrie), înainte de a încetini la 1,7% anul viitor (în creștere față de un nivel de 1,5% previzionat în septembrie). Investițiile AI, sprijinul fiscal și așteptatele reduceri ale dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed) ajută la compensarea efectelor taxelor vamale la mărfurile din import, a reducerii imigrației și a concedierilor din sectorul guvernamental, apreciază OCDE.
Creșterea Chinei ar urma să se situeze la 5% în 2025 (față de un nivel de 4,9% previzionat în septembrie), înainte de a încetini la 4,4% anul viitor (un nivel similar cu cel previzionat în septembrie), pe fondul reducerii măsurilor de sprijin fiscal și a efectelor taxelor vamale americane, a indicat instituția cu sediul la Paris.
Previziunile privind expansiunea zonei euro în acest an au fost îmbunătățite, la 1,3%, de la 1,2%, sprijinite de reziliența forței de muncă și majorarea cheltuielilor publie în Germania. Creșterea ar urma să se modereze la 1,2% în 2026 (față de un nivel de 1% previzionat în septembrie).
PIB-ul Japoniei ar urma să crească cu 1,3% în 2025 (față de un nivel de 1,1% previzionat în septembrie), înainte de a încetini la 0,9% anul viitor, previzionează OCDE.
Comerțul global ar urma să înregistreze o creștere de 4,2% în 2025 și de 2,3% în 2026, resimțindu-se efectele taxelor vamale americane asupra investițiilor și consumului.
Inflația, previzionează OCDE, ar urma să revină gradual la țintele băncilor centrale până la mijlocul lui 2027 în majoritatea economiilor importante.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”