Peste 1.000 de participanți la cursurile organizate de ANOFM, în prima lună a anului 2023
Telex » Știri
23 februarie 2023
În prima lună a anului 2023, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor teritoriale de profil, 1.017 persoane. Dintre acestea, 845 sunt șomeri, iar 153 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 19 persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referință au fost organizate 53 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 39 programe de calificare/recalificare și 12 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și două programe de competențe cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în luna ianuarie 2023, sunt: lucrător comercial - 159; patiser - 71; operator introducere, prelucrare, validare date - 66; agent de securitate - 58; ospătar (chelner) - 40; lucrător în comerț - 28; operator calculator electronic și rețele - 28; îngrijitoare batrâni la domiciliu - 27; frizer - 24; instalator instalații tehnico sanitare și de gaze - 24.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”