Peste 70% dintre spectatorii cinematografelor din România sunt concentrați în zece orașe
Numărul 21, 5-11 iunie 2018 » Breviar statistic
Peste 70% dintre spectatorii cinematografelor din România sunt concentrați în zece orașe, numărul de spectatori înregistrați în cinematografe fiind, în 2017, de 13,9 milioane, în creștere cu 6,4% față de anul precedent, conform unei analize de specialitate realizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox, citată de Agerpres.
Cele mai mari piețe cinematografice din România sunt București (circa cinci milioane de spectatori în 2017), Cluj-Napoca (918.022), Constanța (824.477) și Timișoara (802.416), care concentrează 54% din cerere.
La finalul anului 2017, 41 de centre comerciale din România aveau un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecție fiind de 7,8. În medie, dezvoltatorii au amenajat câte o sală de cinematograf la fiecare 5.000 de metri pătrați închiriabili ai centrului comercial, conform studiului citat.
„Industria cinematografică a beneficiat din plin de pe urma dezvoltării centrelor comerciale din ultimii ani, ținând cont de faptul că în 2017 aproximativ 90% din sălile de cinematograf din România se regăseau în cadrul mall-urilor, care, de altfel, au atras și peste 90% dintre spectatori. Investițiile în cinematografe sunt extrem de ridicate, dar acestea aduc beneficii substanțiale pentru imaginea și traficul centrelor comerciale, întregind totodată componenta socială din ce în ce mai puternică a acestora”, spun analiștii.
În ceea ce privește orașele cu cea mai mare frecvență a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din oraș, pe primele locuri se situează Suceava (3,14 vizite/locuitor în 2017), Constanța (2,9), Deva (2,84), Cluj-Napoca (2,83) și București (2,63).
Pe primele locuri în ceea ce privește creșterea numărului de spectatori față de anul 2016 se află Bistrița (+229%), Târgoviște (222%), Piatra Neamț (213%) și Vaslui (165%), patru orașe în care nu existau cinematografe funcționale în 2015, reintrând în circuit un an mai târziu. Pe următoarele locuri în topul creșterilor se află Galați (59,4%), Craiova (30%) și Târgu Jiu (26,7%).
Orașele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iași (1,53 spectatori/loc/zi), Bistrița (1,44 spectatori/loc/zi) și Satu Mare (1,4 spectatori/zi), Oradea (1,18 spectatori/loc/zi) și Sibiu (1,15 spectatori/loc/zi).
(Copyright foto: tongpatong321 / 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală