Peste jumătate dintre români reciclează în prezent prin Sistemul Garanție-Returnare

Peste jumătate dintre români reciclează în prezent prin Sistemul Garanție-Returnare

Telex » Știri 9 aprilie, 10:00  

Mai mult de jumătate dintre români au adoptat Sistemul Garanție-Returnare (SGR), iar 25% dintre aceștia afirmă că returnează frecvent ambalajele cu simbolul SGR la punctele de colectare, arată datele unui studiu întocmit de Kantar, citat de Agerpres. Conform datelor centralizate, 58% dintre respondenți au declarat că au returnat ambalaje SGR de cel puțin trei ori, până în prezent, însă la polul opus, peste 38% dintre persoanele care nu au participat încă la Sistemul de Garanție-Returnare intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat.

În prezent, nivelul de notorietate al SGR în rândul populației este foarte ridicat, cu o pondere de 96%, în creștere față de noiembrie 2023, când acest procentaj era de 90%. De asemenea, peste 70% dintre respondenți consideră Sistemul ca fiind cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor.

Trei sferturi dintre români (75%) consideră RetuRO drept compania a cărei misiune este aceea de a face țara mai curată și care întreprinde eforturi constante de a educa și de a încuraja în rândul populației un comportament responsabil față de mediu și față de importanța reciclării.

"Acest studiu ne confirmă faptul că românii au o preocupare reală pentru mediul înconjurător și își doresc să se implice și să recicleze. Sistemul de Garanție-Returnare le oferă un instrument accesibil și practic prin care pot face acest lucru. Rezultatele studiului sunt foarte bune, iar premisele sunt optimiste, dacă ne uităm la faptul că majoritatea consumatorilor care nu au folosit încă Sistemul de Garanție-Returnare intenționează să-l adopte în viitorul apropiat. În același timp, cea mai mare parte dintre consumatorii români consideră SGR ca fiind cea mai bună soluție pentru colectarea și reciclarea ambalajelor. Un aspect important pe care îl observăm este că familiaritatea consumatorilor a crescut pe măsură ce oamenii au început să își însușească sistemul în viața de zi cu zi. Campaniile de informare constante pe care RetuRO le-a derulat pe toate canalele și în toate punctele de contact au contribuit, de asemenea, la creșterea notorietății SGR în rândul românilor. Putem afirma cu încredere că SGR a dat startul unei schimbări structurale și culturale în România cu privire la importanța reciclării", a declarat Gemma Webb, CEO și președinta RetuRO SGR.

În decursul primelor patru luni de la lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare, la nivel național, peste 100 de milioane de ambalaje au fost returnate de către consumatori și mai mult de un miliard de ambalaje au fost puse pe piață de către producători.

Studiul Kantar a fost realizat în luna martie a acestui an, pe un eșantion de 600 de persoane din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul "not for profit", ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.