Potrivit autorităților germane, țările UE cu un grad ridicat de îndatorare ar trebui să-și reducă datoria cu cel puțin 1% din PIB
Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023 » Lumea în care trăim
Planificata reformare a reglementărilor fiscale din UE ar trebui să solicite guvernelor țărilor cu un grad ridicat de îndatorare să-și reducă în fiecare an datoria cu cel puțin 1% din PIB, se arată într-un document al autorităților germane consultat de Reuters, relatează Agerpres. Documentul, pregătit pentru a fi prezentat în următoarele luni în cadrul discuțiilor din blocul comunitar, prevede ca țările cu grad mediu de îndatorare să-și reducă în fiecare an datoria cu minimum 0,5% din PIB.
UE încă nu a definit ce țări vor fi clasificate ca având "un grad ridicat de îndatorare", dar în prezent cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale ca procentaj din PIB în rândul statelor membre ale UE se înregistrează în Grecia (178%), urmată de Italia (147%).
Conform unei propuneri consultate de Reuters, vor fi menținute limitele existente din UE de 3% din PIB pentru deficitul bugetar și de 60% din PIB pentru datorie, iar guvernele cu o datorie mai ridicată vor negocia cu CE căi individuale de reducere a datoriei, legate de reforme și investiți.
În condițiile în care nivelul datoriei din multe state membre ale UE depășește limita de 60% din PIB, ele vor avea la dispoziție între patru și șapte ani pentru a reveni pe o traiectorie descendentă, care va fi negociată cu CE pe baza analizelor de sustenabilitate a datoriei.
Un guvern poate negocia mai mult timp pentru reducerea datoriei, dacă promite reforme și investiții care stimulează creșterea sau reziliența, consolidează finanțele publice sau abordează prioritățile strategice ale UE, cum ar fi tranziția digitală și verde sau capacitățile de apărare.
În cazul în care economia se confruntă cu șocuri care sunt dincolo de puterea guvernelor, va exista o clauză specială care va permite o deviere temporară de la acordul convenit pentru reducerea datoriei, deși va trebui aprobat de alte guverne. Germania și alte state membre ale UE sunt îngrijorate că propunerea de a negocia căi individuale de reducere a datoriei va da prea multă putere politică Comisiei Europene. "Reglementarea ar trebui să stabilească o limită mai scăzută pentru necesarul declin al nivelului datoriei guvernamentale ca procent din PIB. Ca prag, ar trebui un declin de cel puțin 1% din PIB pentru țările cu un grad ridicat de îndatorare și cel puțin 0,5% din PIB pentru cele cu un grad mediu de îndatorare", se arată în documentul autorităților de la Berlin.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”