Precizări comune (Ministerul Educației - Ministerul Sănătății) privind exceptarea de la portul măștii de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar
Telex » Știri
8 februarie 2021
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au transmis, printr-un comunicat comun, o serie de precizări legate de exceptarea de la portul măştii de protecţie în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, în comunicat se menţionează că „regulile şi excepţiile privind purtarea măştii sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii care are ca atribuţie principală elaborarea de politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în Ordinul Comun MS-MAI nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. Potrivit actului normativ menţionat, preluat şi în Hotărârea de Guvern nr.3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei”.
În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii de la purtatul măştii, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse la subpct 2, Pct.I din Anexa Ordinului 874/81/2020, astfel:
Persoanele alergice la materialele din care sunt confecţionate măştile pot purta măşti confecţionate din alte materiale decât cele la care se ştiu alergice sau alte forme de protecţie (de exemplu viziere).
Persoanele cu afecţiuni respiratorii cronice cu capacitate redusă de oxigenare au un risc crescut de a dezvolta forme severe de COVID -19 şi de aceea este recomandată participarea lor online la activităţile didactice in locul prezenţei fizice fără mască.
„Astfel, din dispoziţiile legale mai sus menţionate, rezultă că excepţiile se aplică în funcţie de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii, sau de medicul curant pentru persoanele ce prezintă alergii”, se subliniază în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice