Premierul anunță constituirea unui comitet care să asigure revenirea la normalitate din 1 iunie
Telex » Știri
5 aprilie 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi înființarea unui comitet interministerial care să asigure „revenirea la normalitate” din 1 iunie. „Avem nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate. 1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu e o revenire 100%, dar e primul pas și trebuie pregătit. De aceea avem acest comitet interministerial în care sunt implicate toate ministerele pentru că toată economia trebuie să fie implicată”, a declarat premierul, citat de Mediafax.
El a anunțat că revenirea la normalitate depinde de campania de vaccinare și de atingerea unui prag de 5 milioane de persoane imunizate la 1 iunie. „Este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe. Trebuie să avem acest număr de persoane vaccinate. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia”, a spus Florin Cîțu.
Acesta a precizat că în lunile aprilie și mai România va dispune de 8 milioane de doze de vaccin.
De asemenea, premierul a mai afirmat că speră să fie ridicate din 1 iunie cât mai multe restricții și a anunțat că certificatele verzi nu vor fi obligatorii în România. „Aș vrea să avem o vacanță mai bună și mai sigură decât anul trecut”, a mai spus șeful Guvernului.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte