Președintele ANAF: Peste 1,7 milioane de documente au fost transmise în 2021 instituțiilor de credit prin sistemul e-Popriri
Telex » Știri
18 noiembrie 2021
Peste 1,7 milioane de popriri și de ridicări de popriri au fost transmise, în anul curent, instituțiilor de credit prin intermediul sistemului informatic e-Popriri implementat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), a afirmat președintele instituției, Mirela Călugăreanu, în cadrul unei conferințe pe teme de fiscalitate, relatează Agerpres. „Începând cu 1 ianuarie 2021, a devenit operațional sistemul informatic e-Popriri. Prin intermediul acestuia se comunică exclusiv prin mijloace electronice cu instituțiile de credit, atât popririle, cât și ridicările de popriri, în mod operativ. Prin intermediul sistemului informatic e-Popriri au fost comunicate către instituțiile de credit în acest an un număr de peste 1,7 milioane de astfel de documente, mă refer la popriri, dar, de asemenea, și la ridicările de popriri”, a afirmat președintele ANAF.






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”