Președintele României, Klaus Iohannis, la Summitul de la Washington privind securitatea nucleară
Telex » Știri
30 martie 2016
„România se află în prima linie a statelor care își îndeplinesc pe deplin angajamentele în domeniul securităţii nucleare, având un program nuclear clar și o conduită responsabilă”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis, înainte de plecarea la Summitul privind securitatea nucleară, care se va desfăşura la Washington. Evenimentul este al patrulea dintr-un proces mai amplu, lansat în 2010 de către președintele Barack Obama. Acum, în 2016, alături de alte 52 de state, precum şi de liderii unor organizaţii internaţionale relevante, participanţii vor analiza ceea ce s-a realizat în ultimii şase ani şi vor decide asupra căilor de urmat pentru avansarea agendei internaţionale în domeniul securităţii nucleare.
În declaraţia susţinută înainte de plecarea în SUA, preşedintele Klaus Iohannis a mai subliniat: „Atentatele care au zguduit recent orașe și capitale europene pun în pericol nu doar securitatea fizică a cetățenilor noștri, ci sunt un atac împotriva valorilor și principiilor pe care le reprezentăm. În fața acestei amenințări teroriste, care poate îmbrăca diferite forme, avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și acțiune comună. Summitul de la Washington este dedicat prevenirii terorismului nuclear prin întărirea arhitecturii globale în domeniul securităţii nucleare. Am considerat că reprezentarea României la cel mai înalt nivel la acest Summit este esențială și în acord cu rolul pe care țara noastră și l-a asumat în materie de securitate și cu participarea noastră la eforturile internaționale și acțiunile comune în acest domeniu. (…) Pentru România, participarea la Summitul de la Washington reprezintă o chestiune de prestigiu, de consecvenţă şi de influenţă. În primul rând, România reconfirmă faptul că este un membru activ şi responsabil al grupului restrâns al statelor cu capacităţi nucleare relevante, posesoare ale întregului ciclu al combustibilului nuclear şi ferm angajate în promovarea arhitecturii globale de securitate nucleară şi de combatere a terorismului nuclear. (…) Nu în ultimul rând, capacitatea de influenţă va fi consolidată prin faptul că România se va afla în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei terorismului nuclear şi întărirea cadrului de acţiune în domeniul securităţii nucleare.” (Al.R.)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional