Primii pași în lumea banilor încep cu educația
Numărul 16-17, 26 apr. - 9 mai 2023 » ContaStart
Elevii care au obținut cele mai bune rezultate în faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la nivelul Municipiului București, vor fi recompensați marți, 9 mai, cu prilejul ceremoniei de acordare a premiilor ce va avea loc la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Capitală, începând cu ora 10.00.
Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, aflat la prima ediție, se desfășoară la nivel național și este organizat de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, în colaborare cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și cu Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București. Competiția se adresează elevilor de liceu – filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.
În faza municipală a competiției și-au etalat cunoștințele în domeniul financiar-contabil peste 40 de elevi din cadrul unor instituții prestigioase de învățământ preuniversitar din Capitală, cu tradiție în formarea tinerelor generații în domeniul economic, precum Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Economic „A. D. Xenopol”, Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, Colegiul Economic „Hermes”, Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”.
În cadrul ceremoniei amintite, în prezența reprezentanților Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, profesorilor coordonatori și reprezentanților CECCAR, vor fi acordate diplome elevilor, menite să ateste performanțele obținute în această etapă a concursului. CECCAR, promotor al educației financiar-contabile în rândul noilor generații, va premia, în bani, performanța.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”