Producția de energie eoliană offshore ar putea să se tripleze între 2024 și 2030
Numărul 43, 5-11 nov. 2025 » Lumea în care trăim
Capacitatea globală de producție de energie eoliană offshore s-ar putea tripla între 2024 și 2030, în pofida pașilor înapoi făcuți în Statele Unite și a faptului că este puțin probabil ca unele țări să își îndeplinească obiectivele în acest domeniu, potrivit unui raport al centrului de reflexie pe energie Ember, transmite AFP, preluată de Agerpres. Conform unui studiu comandat de Global Offshore Wind Alliance (GOWA), capacitatea globală de producție de energie eoliană offshore ar putea crește de la 83 de gigawați în 2024, suficient pentru a alimenta până la 73 de milioane de locuințe, până la 238 de gigawați în 2030.
Anterior, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a estimat la începutul lunii octombrie că ritmul de creștere a producției de energie regenerabilă încetinește, pe ansamblu, și că va fi dificil să se atingă obiectivul de triplare a capacităților de producție până în 2030, stabilit în timpul COP28 de la Dubai.
Însă, pentru Amisha Patel, secretarul general al GOWA, „în ciuda obstacolelor recente cu care se confruntă sectorul, datele fundamentale pentru energia eoliană offshore nu s-au schimbat”.
„Avântul continuă să crească pe măsură ce țările avansează cu această tehnologie acum dovedită, care este esențială pentru tranziția către energie curată”, a subliniat Amisha Patel, într-un comunicat.
Această creștere are loc în ciuda provocărilor semnificative cu care s-a confruntat sectorul în Statele Unite începând din ianuarie, odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un apărător ferm al combustibililor fosili și un adversar aprig al energiei eoliene. Administrația americană a oprit unele proiecte în curs și a oferit puține perspective investitorilor.
Conform raportului Ember, se așteaptă ca Statele Unite să construiască suficiente capacități pentru a produce 5,8 gigawați de energie eoliană offshore între 2025 și 2029, comparativ cu un obiectiv de 30 de gigawați stabilit sub administrația Biden în 2021.
De asemenea, alte țări, precum Japonia și Coreea de Sud, sunt așteptate să atingă doar aproximativ o treime din obiectivele lor până în 2030, potrivit raportului.
Autorii raportului subliniază și că un număr de 88 de țări cu linii de coastă potrivite pentru instalarea de turbine eoliene offshore nu și-au stabilit încă obiective specifice. Printre aceste țări se numără Brazilia, gazda COP30 din noiembrie, care în prezent nu are turbine eoliene offshore de-a lungul celor 7.000 de kilometri de coastă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil