Produsele de igienă şi cosmetică, mălaiul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie
Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020 » Breviar statistic
Produsele de igienă şi cosmetică, mălaiul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie faţă de luna mai, în timp ce cartofii, legumele şi conservele de legume şi transportul aerian s-au ieftinit în perioada menţionată, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres. Astfel, preţurile la produsele de igienă şi cosmetică au crescut cu 2,24% în luna iunie a acestui an faţă de mai 2020, respectiv cu 4,25% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut.
În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 15,86% în iunie, comparativ cu mai, în timp ce faţă de finalul anului 2019 s-au scumpit cu 1,65%.
De asemenea, în iunie, mălaiul s-a scumpit cu 1,02% în comparaţie cu luna mai, şi cu 4,5% faţă de decembrie 2019. Fructele proaspete au înregistrat o creştere a preţurilor de 0,99% în iunie faţă de luna precedentă, şi de 25,88% comparativ cu ultima lună a anului anterior.
În privinţa ieftinirilor, în luna iunie, preţurile la legume şi conserve de legume au înregistrat cel mai important recul, de 5,37% faţă de mai, dar au crescut cu 6,62% în comparaţie cu decembrie 2019.
În acelaşi timp, biletele de avion s-au ieftinit, în iunie vs. mai 2020, cu 3,29% dar s-au scumpit cu 2,78% faţă de luna decembrie, anul trecut.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,35%, serviciile cu 2,78%, iar mărfurile nealimentare cu 0,68%, potrivit INS.
Preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”