MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Programul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” | Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale și traseu extins pe străzile Piața Amzei și Christian Tell

Programul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” | Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale și traseu extins pe străzile Piața Amzei și Christian Tell

Numărul 25-26, 2-15 iul. 2025  »  Roza vânturilor

Primul weekend din iulie (5-6 iulie) marchează o nouă etapă în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, când Calea Victoriei se redeschide pietonilor și devine, din nou, un traseu liber pentru promenadă.

♦ Două străzi din proximitatea Pieței Amzei devin pietonale până în octombrie

Începând din weekendul 5-6 iulie, traseul pietonal „Străzi deschise – București” se lărgește cu două noi artere: strada Piața Amzei (între Calea Victoriei și Piața Amzei) și strada Christian Tell (între str. Biserica Amzei și str. Piața Amzei) devin pietonale pe toată durata proiectului, până în luna octombrie, oferind bucureștenilor mai mult spațiu pentru plimbare în inima orașului.

Potrivit unui comunicat transmis de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, „extinderea traseului pietonal în aceste zone reprezintă o continuare firească a demersului de redare către pietoni a unor artere principale ale Bucureștiului și de transformare a spațiului public într-un loc al comunității”.

♦ Spectacole, expoziții și intervenții performative în spațiul public

Programul artistic de pe Calea Victoriei organizat de ARCUB aduce în prim-plan o serie de activări culturale menite să transforme orașul într-o scenă deschisă. Muzeul Municipiului București propune expoziții permanente și retrospective fotografice în aer liber, zona Parcului Kretzulescu devine atelier de pictură în spațiu public, iar în fața Muzeului Național de Artă al României, publicul poate asista la spectacole de magie interactive, susținute de Magitot. Atmosfera de seară este animată de intervenții stradale prezentate de Circul Metropolitan București și momente muzicale semnate de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

Programul complet al weekendului este disponibil pe www.arcub.ro și pe canalele de comunicare ale ARCUB.

Proiectul „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București.

♦ Restricții rutiere

În cadrul programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 5 și 6 iulie, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Strada Piața Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei și Piața Amzei) și Strada Christian Tell (segmentul cuprins între Str. Biserica Amzei și str. Piața Amzei) devin pietonale în zilele de 5 și 6 iulie, între orele 10:00 și 22:00. 




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.