Raport: Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) – cel mai ridicat nivel din istorie, la 31 decembrie 2022

Raport: Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) – cel mai ridicat nivel din istorie, la 31 decembrie 2022

Numărul 5, 8-14 feb. 2023  »  Analize și sinteze

Numărul de insolvențe a crescut cu 8% anul trecut, suspendările cu 21%, iar dizolvările sau radierile de companii cu 15% comparativ cu 2021, potrivit celei mai recente ediții a raportului KeysFin Macro Update, citată de Agerpres. Numărul de companii nou-înființate a atins, însă, un nivel record în 2022.

Pentru 2023, inflația, încetinirea economiilor europene și o eventuală nerespectare a jaloanelor din PNRR reprezintă principalele riscuri macroeconomice. "În scenariul de bază estimarea noastră este că economia va crește cu aproximativ 3% în 2023, principalele riscuri macroeconomice din acest an fiind modul în care vor fi gestionate efectele inflaționiste de runda a doua generate de scumpirea materiilor prime și de creșterea costurilor de împrumut (atât din punct de vedere fiscal, cât și monetar), încetinirea economiilor europene, dar și o eventuală nerespectare a jaloanelor din PNRR de care depinde evitarea recesiunii, dar și corecția deficitelor gemene", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Înmatriculările de entități au depășit pentru prima dată în istorie pragul de 150.000, la 152.809 de companii nou-înființate în 2022, cu 3% mai multe decât în 2021 și cu 13,8% peste nivelul pre-pandemie de 134.220 atins în 2019, potrivit datelor, publicate la începutul lunii februarie de Registrul Comerțului și citate în Raport.

"Dacă în 2021 Agricultura, Energia&gazele și IT&C înregistrau cele mai mari creșteri procentuale ale numărului de entități nou-înființate, în 2022 pe locul întâi am avut Industria extractivă, sectorul de Energie&gaze s-a menținut pe locul doi, iar Educația a urcat pe trei, cu majorări de 551%, 170% respectiv 47% la 722 societăți, 1.601, respectiv 5.531 de entități nou-înființate în 2022", a precizat Diana Florescu.

La polul opus, Hotelurile & restaurantele, Imobiliarele, Construcțiile, Comerțul și Agricultura au înregistrat scăderi procentuale anuale cuprinse între 1,1% și 73% în 2022.

Din punct de vedere geografic, cele mai multe entități înființate în 2022 au fost înregistrate în București (29.068, 19% din total), Cluj (9.199, 6% din total) și Ilfov (7.933 companii, respectiv cu 5% din total în 2022). La polul opus, Covasna, Ialomița și Tulcea au avut cele mai puține entități noi înregistrate, între 954 și 1.111 de entități în 2022.

Numărul companiilor care au intrat în insolvență a crescut cu 8,2%, la 6.649 companii în 2022, cu 16,8% peste minimumul istoric atins în 2020, de 5.694 companii, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Numărul companiilor suspendate a crescut cu 20,6% față de 2021, la 15.700 companii. Radierile și dizolvările s-au majorat cu 14,6% în 2022 față de 2021, la 112.959 companii însă au rămas cu 17% sub nivelul pre-pandemie atins în 2019.

Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a continuat tendința de creștere începută în 2011 și a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.606.310 la 31 decembrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.