Rata șomajului în București s-a menținut la 0,78%, în septembrie
Telex » Știri
15 octombrie 2024
Peste 9.800 de șomeri erau înregistrați în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, la sfârșitul lunii septembrie, iar rata șomajului s-a menținut la 0,78%. Potrivit unui comunicat al AMOFM, citat de Agerpres, din totalul de 9.830 persoane înregistrate în evidențele instituției, 5.568 erau femei.
De asemenea, 1.625 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 8.205 erau șomeri neindemnizați.
Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AMOFM București (37,92%), urmați de cei cu studii superioare (25,88%), iar 18,29% au absolvit școala profesională/de arte și meserii. Șomerii care au studii gimnaziale reprezintă 15,11% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii postliceale sunt 2,28%, iar cei cu studii primare și fără studii, 0,52%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.619 persoane foarte greu ocupabile, 2.931 greu ocupabile, 2.928 mediu ocupabile, iar 2.352 sunt persoane ușor ocupabile.
Pe de altă parte, în primele nouă luni ale acestui an, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AMOFM București, au fost încadrate 16.232 persoane, din care 8.161 sunt de sex feminin.
Din totalul persoanelor ocupate, 7.474 au peste 45 de ani (peste 55 ani - 2.837), 4.353 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 3.502 au între 30-35 de ani, 412 au între 25 și 30 de ani (din care 240 tineri NEETs), iar 491 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 278 tineri NEETs).
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (6.180). Studii profesionale au 3.362 persoane în timp ce 3.622 au studii superioare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM București, în perioada ianuarie - septembrie 2024, 5.837 (35,96%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.
Numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 32.262 persoane.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”