Reforma protecției datelor: Parlamentul European a aprobat noile reguli adaptate la era digitală

Numărul 4, 19-25 aprilie 2016  »  Conectarea la era digitală

În condițiile în care, inclusiv în țara noastră, au loc discuții aprinse pe tema protecției datelor personale, în Parlamentul European a fost consemnat un moment deosebit de important. Au fost adoptate noile reguli, la nivelul UE, de protecție a datelor, destinate să restabilească controlul cetățenilor asupra datelor lor personale. Reforma stabilește și standardele minime pentru utilizarea datelor în scopuri judiciare sau polițienești. Se conturează, astfel, și posibilitatea ca în țara noastră să se armonizeze legislația internă cu cea comunitară exact în punctele cele mai sensibile care fac obiectul controverselor publice.

Votul Parlamentului a încheiat procesul de peste patru ani de reformă a regulilor UE pentru protecția datelor. Reforma va înlocui actuala directivă de profil, care datează din 1995, când internetul era încă într-un stadiu incipient, cu un regulament care va conferi cetățenilor mai mult control asupra informațiilor lor private în lumea digitizată a telefoanelor inteligente, rețelelor sociale, băncilor online și transferurilor globale. „Regulamentul general pentru protecția datelor transpune în realitate un înalt și uniform nivel de protecție a datelor în UE. Este un mare succes al Parlamentului European și un «da» hotărât european pentru drepturile consumatorului și competiție în era digitală. Cetățenii vor putea să decidă singuri ce informații personale vor să facă publice. Regulamentul va crea și claritate pentru afaceri, stabilind o singură lege în UE. Noua legislație creează încredere, siguranță legală și competiție corectă”, a spus Jan Philipp Albrecht, raportorul Parlamentului.

Noile reguli includ prevederi privind: dreptul de a fi uitat; „consimțământ clar și afirmativ” privind procesarea datelor personale de către persoana respectivă; dreptul de a transfera datele personale către un alt furnizor de servicii; dreptul de a ști dacă datele au fost furate; siguranța că politicile privind datele personale sunt explicate clar și într-un limbaj simplu; o mai bună aplicare a legii și amenzi de până la 4% din cifra de afaceri totală globală a companiei pentru a preîntâmpina încălcarea legii.

Regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Prevederile acestuia se vor aplica direct în toate statele membre la doi ani după această dată. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.