Reglementări şi recomandări

Reglementări și recomandări

Numărul 13-14, 7-22 aprilie 2020  »  La început a fost cuvântul...

Acuratețea comunicării este, neîndoios, mai necesară acum decât oricând pentru a se asigura o acțiune unitară în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Din acest motiv, relevăm importanța deosebită a preocupării de a se exprima în spațiul public idei, luări de poziții cât mai clare potrivit normelor lingvistice și logice. În acest sens, este bine să semnalăm câteva dintre formulările care nu răspund unor asemenea exigențe, precum cele care urmează: „reglementările care stabilesc reguli”; „se recomandă ca măsuri obligatorii”; „actele normative și prevederile legale”; „reglementările în vigoare și normele lor metodologice”; „pe lângă standardele existente este nevoie de norme obligatorii privind…”.

În toate aceste cazuri se regăsesc pleonasme și tautologii care împiedică asimilarea și utilizarea adecvată a proprietății termenilor. Este, deci, de reținut că „reglementările” nu sunt altceva decât „reguli” (altfel ar fi lipsite de sens), „recomandările” nu au (ca să folosim tot un cuvânt în temă) un caracter „obligatoriu” (în asemenea situații nu poate fi vorba despre interpretări și comportamente facultative), „actele normative” nu sunt altceva decât o formă specifică de „reglementare”, o componentă a acestora, „standardele existente” (o știu prea bine profesioniștii contabili) sunt ele însele „norme obligatorii”.

Așadar, putem constata, din nou, că „unde-i lege nu-i tocmeală”, ceea ce este pe deplin valabil și în materie de comunicare scrisă și verbală. În acest domeniu, legea este Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM). Dacă lipsește din biblioteca personală, nu este un efort deosebit să găsim formele corecte cu ajutorul internetului. Este și va fi un efort răsplătit pe deplin de un efect pe măsură. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.