Regulile academice şi uzul cotidian
Numărul 36, 24-30 sept. 2019 » La început a fost cuvântul...
Cele mai diverse imperative în sfera profesională (şi nu numai) sunt exprimate, deseori, în formule de tipul: „Metodele depăşite de lucru trebuiesc înlocuite cu…”, „Vom trebui să recurgem la textul iniţial pentru a…”, „În prezent, cerinţa principală trebuieşte conştientizată într-o manieră…”. Aceste exemple şi altele asemănătoare se regăsesc frecvent în presa scrisă şi audio-vizuală. Ele se întâlnesc şi în unele documente de firmă, precum şi în vorbirea curentă.
Sunt, poate, exemple dintre cele mai concludente de derivate ale unor cuvinte, ale unor termeni care se cer scoase din uz ca urmare a regulilor academice de exprimare corectă. Nu sunt puţini cei care recurg des la formule precum „trebuiesc”, „trebuieşti”, „trebuieşte”.
Dacă ne limităm la exemplele din primul paragraf, se impune a preciza că, în toate cazurile, formula corectă este „trebuie”. În schimb, o frază de genul „o să-mi trebuie o dovadă palpabilă…” este incorectă, de data aceasta impunându-se formula „o să-mi trebuiască o dovadă palpabilă…”.
Şi pentru că tot ne-am referit la verbul „a trebui”, atunci când avem unele dubii, trebuie să facem apel la dicţionare. Demersul cere un anumit efort, dar „trebuie” să acţionăm în consecinţă dacă vrem să evităm derapajele lingvistice. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice