Repetiție și percepție
Numărul 3, 28 ian. - 3 feb. 2020 » La început a fost cuvântul...
Nevoia pe care o simțim cu toții de a avea convingerea că mesajele scrise sau vorbite pe care le transmitem au fost corect receptate se reflectă și în repetarea unor cuvinte și/sau sintagme. Așa, de exemplu, într-o emisiune TV, un participant la dezbaterea mai multor teme actuale din economie a spus, între altele: „Mă văd nevoit să repet, din nou, încă o dată, că iar se impune o regândire a noțiunii de eficiență”. Fraza citată conține, evident, câteva pleonasme din rândul celor mai flagrante. În general, cuvintele care au prefixul „re” vizează idei, situații, acțiuni etc. care se repetă. Este cazul cuvintelor „repet” și „regândire” din respectiva intervenție televizată. Adaosul de „din nou”, „încă o dată” și „iar” atestă recursul la pleonasme sadea.
Așadar, verbe, adjective, substantive etc., precum „a readuce”, „reafirmat”, „realegere”, „a reaminti”, „regăsit”, „reinstalare” conțin ele însele referiri la ceea ce se întâmplă „din nou” sau „încă o dată” sau „iar”. Dacă dorim să subliniem că, la mijloc, se află mai multe „repetări”, atunci avem la dispoziție formule precum „frecvent”, „de numeroase ori”, „în mai multe rânduri”. Chiar dacă se spune, cu temei, că „repetiția e mama învățăturii”, trebuie să recunoaștem că, în materie de comunicare, învățătura se bazează pe scrierea și vorbirea conforme numai cu regulile lingvistice și logice. Din păcate, derapajele în materie atestă taman deficitul de „învățătură”. O confirmă, de fapt, o reconfirmă frecventele repetări de genul celor la care ne-am referit. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil