La început a fost cuvântul...

Inedit și învechit

Inedit şi învechit

Evaluarea datelor şi faptelor din actualitatea economică nemijlocită presupune, în numeroase împrejurări, folosirea unor termeni legaţi de ceea ce este vechi şi nou. Dintre multele exemple care se pot prezenta, reţinem, mai întâi, o intervenţie televizată: „Pentru a reclarifica, din nou, ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Agenda CECCAR

CECCAR se alătură vocilor care susțin necesitatea elaborării unor informații standardizate referitoare la sustenabilitate, prin aderarea la Alianța SASB

CECCAR se alătură vocilor care susţin necesitatea elaborării unor informaţii standardizate referitoare la sustenabilitate, prin aderarea la Alianţa SASB

La sfârşitul lunii ianuarie a.c., Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a devenit membru al Alianţei SASB, care funcţionează sub egida Fundaţiei SASB, o organizaţie nonprofit înfiinţată în 2011 cu scopul de a finanţa, administra şi supraveghea Consiliul ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

CECCAR Mehedinți: Masă rotundă pe teme fiscale, pentru prezentarea aspectelor tehnice ale noului model al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

CECCAR Mehedinţi: Masă rotundă pe teme fiscale, pentru prezentarea aspectelor tehnice ale noului model al Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Filiala CECCAR Mehedinţi a organizat, în data de 13 februarie a.c., o masă rotundă, în colaborare cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP), pentru prezentarea noutăţilor legislative din domeniul financiar-contabil. La acţiunea găzduită de sediul filialei Corpului au participat, ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Curier legislativ

Un nou model al Formularului 120, pus în dezbatere publică de ANAF

Un nou model al Formularului 120, pus în dezbatere publică de ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) propune modificarea Formularului 120 Decont privind accizele, ca urmare a implementării prevederilor OUG nr. 114/2018. Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF, împreună cu varianta propusă, conţinută în anexă, şi instrucţiunile de completare ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Proiect: Modificarea Declarației 390

Proiect: Modificarea Declaraţiei 390

Formularul 390 VIES Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare va fi modificat ca urmare a implementării în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2018/1.910 referitoare la sistemul taxei pe valoarea adăugată.În acest sens, Agenţia ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Direct de la sursă

ANAF: Un nou ghid privind întocmirea și depunerea raportărilor anuale

ANAF: Un nou ghid privind întocmirea şi depunerea raportărilor anuale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un ghid privind întocmirea şi utilizarea principalelor documente financiar-contabile şi obligaţii referitoare la întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilităţii. Ghidul a fost publicat pe site-ul instituţiei şi ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Decizii relevante în domeniul fiscal, adoptate de ECOFIN

Decizii relevante în domeniul fiscal, adoptate de ECOFIN

În cadrul şedinţei de marţi, 18 februarie a.c., ECOFIN (reuniunea consiliului format din miniştrii de finanţe ai statelor membre UE) a adoptat decizii relevante în domeniul fiscal. Astfel, Consiliul a adoptat o concluzie revizuită privind lista UE a jurisdicţiilor necooperante din punct de ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 17 februarie 2020

Noutăţi fiscale europene din Buletinul de ştiri ETAF – 17 februarie 2020

La 12 februarie a.c., Comisia Europeană a trimis Portugalia în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru aplicarea unor rate de impozitare mai mari pentru autovehiculele la mâna a doua importate din alte state membre decât cele aplicate autovehiculelor la mâna a doua achiziţionate pe piaţa portugheză.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

IFAC: Profesioniștii contabili – preluarea inițiativei în raport cu etica și încrederea în sistemele fiscale

IFAC: Profesioniştii contabili – preluarea iniţiativei în raport cu etica şi încrederea în sistemele fiscale

Contribuabilii din întreaga lume se aşteaptă să fie impozitaţi corect şi eficient. Pentru mulţi nu se întâmplă, însă, acest lucru. Încrederea în sistemele fiscale este în scădere la nivel global. Populaţia mondială în creştere şi adâncirea crizei climatice vor pune o presiune suplimentară pe infrastructura şi serviciile publice din întreaga lume – şi, prin urmare, pe veniturile din taxe şi impozite. În acelaşi timp, digitalizarea impune abordarea unor noi politici fiscale care să trateze realităţile economiei digitale pe o bază coordonată. Totuşi, în ciuda necesităţii unui consens la nivel global, jurisdicţiile continuă să ia măsuri unilaterale.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

IFAC: Performanța și managementul financiar, factorii-cheie pentru supraviețuirea întreprinderilor mici și mijlocii într-un mediu volatil

IFAC: Performanţa şi managementul financiar, factorii-cheie pentru supravieţuirea întreprinderilor mici şi mijlocii într-un mediu volatil

Conform Administraţiei Întreprinderilor Mici (Small Business Administration – SBA) din SUA, 80% dintre întreprinderile mici înfiinţate în perioada 2005-2017 au supravieţuit după prima lor aniversare. Din păcate, doar în jur de jumătate dintre acestea ajung să marcheze cinci ani de existenţă. Şi doar una din trei întreprinderi mici ajunge, de regulă, să sărbătorească 10 ani de la înfiinţare. Deşi datele citate aici sunt valabile pentru Statele Unite, alte studii sugerează că tendinţa la nivel global este similară.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Puncte de vedere ale IFAC pe subiecte de actualitate, disponibile în limba română

Puncte de vedere ale IFAC pe subiecte de actualitate, disponibile în limba română

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre cele mai importante preocupări actuale la nivel global, vă invităm să accesaţi secţiunea IFAC’s Points of View de pe site-ul International Federation of Accountants (IFAC), disponibilă atât în limba engleză, cât şi în limba română cu ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

IFAC: Regândirea rolului viitorilor contabili – Apelul nostru la acțiune

IFAC: Regândirea rolului viitorilor contabili – Apelul nostru la acţiune

Schimbările revoluţionare duc la transformarea rolului contabililor în societate. Raportul din 2018 privind viitorul locurilor de muncă, realizat de Forumul Economic Mondial, arată că: până în anul 2022, 75 de milioane de locuri de muncă ar putea fi înlocuite ca urmare a schimbării diviziunii muncii între munca manuală şi cea automatizată; anumite profiluri profesionale vor deveni din ce în ce mai redundante, printre acestea aflându-se şi cele de contabil şi auditor. Raportul din 2018 privind viitorul locurilor de muncă indică şi faptul că 133 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create până în 2022 – fapt ce indică o creştere economică mondială, şi nu un declin.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

IFAC: Combaterea corupției prin educația în afaceri

IFAC: Combaterea corupţiei prin educaţia în afaceri

Corupţia se referă la „abuzul de putere în scopul obţinerii de câştiguri personale” (Transparency International). Aceasta subminează eficacitatea oricărui ecosistem dat – de la entităţi individuale la economii naţionale – şi afectează dezvoltarea şi progresul în raport cu cele 17 Obiective de dezvoltare durabilă (Sustainable Development Goals – SDG) ale ONU.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

IFAC: Lupta împotriva corupției implică eforturi din partea contabililor. Iată cum

IFAC: Lupta împotriva corupţiei implică eforturi din partea contabililor. Iată cum

Corupţia cauzează prejudicii. Organizaţia Naţiunilor Unite îi estimează costul anual la 3,6 trilioane USD – aproximativ 5% din PIB la nivel global. Această cifră este de aproape două ori mai mare decât PIB-ul Braziliei. Consecinţele pentru creşterea economică şi pentru bunăstarea oamenilor obişnuiţi sunt grave – şi nicio ţară nu este imună. Aceasta este o criză globală, afectând negativ miliarde de oameni. Trebuie să acţionăm.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Proiectul Pașaport de Export, derulat de CNIPMMR – creșterea competitivității prin inovare pe termen mediu și lung

Proiectul Paşaport de Export, derulat de CNIPMMR – creşterea competitivităţii prin inovare pe termen mediu şi lung

Dobândirea de competenţe suplimentare privind activităţi de internaţionalizare/export şi sprijinirea a minimum 40 de IMM-uri pentru a introduce programe de învăţare la locul de muncă pentru angajaţii proprii reprezintă două dintre principalele obiective ale proiectului Paşaport de Export, ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Analize și sinteze

Previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene: creștere PIB de 3,8% pentru România în 2020, de 1,4% în UE şi de 1,2% în zona euro

Previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene: creştere PIB de 3,8% pentru România în 2020, de 1,4% în UE şi de 1,2% în zona euro

Previziunile economice din iarna anului 2020, publicate de Comisia Europeană (CE) la mijlocul lunii februarie, estimează că economia europeană va continua să urmeze o traiectorie de creştere constantă şi moderată. Zona euro s-a bucurat până acum de cea mai lungă perioadă de creştere neîntreruptă ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Sondaj BEI: Doar 71% dintre firmele româneşti au investit în ultimul an, faţă de 85% la nivelul UE

Sondaj BEI: Doar 71% dintre firmele româneşti au investit în ultimul an, faţă de 85% la nivelul UE

Activitatea investiţională din România este mai scăzută decât media la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care doar 71% dintre firmele româneşti au investit în cel mai recent exerciţiu financiar, faţă de 85% la nivelul UE, conform sondajului de investiţii al Băncii Europene de ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Studiu: Industria reţelelor de alimentare cu carburanţi, afectată puternic de noile tehnologii

Studiu: Industria reţelelor de alimentare cu carburanţi, afectată puternic de noile tehnologii

Industria staţiilor de alimentare cu carburanţi este afectată puternic de factori precum emergenţa surselor alternative de energie, în special electricitate, de noile modele de mobilitate şi de evoluţia aşteptărilor consumatorilor, arată un studiu al firmei de consultanţă Boston Consulting ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%

Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%

Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%, până la 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiştilor KeysFin, informează Agerpres. Conform sursei citate, afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% faţă de 2014 şi cu 6% faţă de 2017, la 330 ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Breviar statistic

În 2019, deficitul de cont curent a crescut cu 1,518 miliarde euro, iar datoria externă cu 6,159 miliarde euro

În 2019, deficitul de cont curent a crescut cu 1,518 miliarde euro, iar datoria externă cu 6,159 miliarde euro

În 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 10,478 miliarde euro, comparativ cu 8,960 miliarde euro în anul anterior, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,554 miliarde ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Anul trecut, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut cu 27,6%

Anul trecut, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut cu 27,6%

În luna decembrie 2019, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 13,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,8%, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

România a avut al cincilea cel mai mare deficit comercial din UE

România a avut al cincilea cel mai mare deficit comercial din UE

România a avut în 2019 al cincilea cel mai mare deficit comercial din UE, peste 20 de miliarde de euro, după Franţa, Spania, Grecia şi Portugalia, potrivit datelor publicate de Biroul european de statistică Eurostat, citate de Mediafax. Conform Eurostat, cel mai mare surplus comercial îl are ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

România, Lituania şi Ungaria, statele UE cu cele mai semnificative creşteri economice în trimestrul patru din 2019

România, Lituania şi Ungaria, statele UE cu cele mai semnificative creşteri economice în trimestrul patru din 2019

România, Lituania şi Ungaria au înregistrat cele mai semnificative creşteri economice în rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, în trimestrul patru din 2019 comparativ cu precedentele trei luni, arată estimarea preliminară publicată de Oficiul european de Statistică (Eurostat), ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Comentariul ediției

Deschiderea spre lume. Riscuri și oportunități

Deschiderea spre lume. Riscuri şi oportunităţi

Teodor Brateş

Faptul că se desfăşoară, în continuare, dezbateri publice pe tema rezultatelor pe întregul an 2019 în domeniul comerţului internaţional cu bunuri al României – pornindu-se, desigur, de la adâncirea decalajului dintre importuri şi exporturi, decalaj care depăşeşte 17 miliarde de euro ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Eveniment

Unde sunt filantropii de altădată? Dialog cu timpul, arta și sportul

Unde sunt filantropii de altădată? Dialog cu timpul, arta şi sportul

Alexandra Rizea

Aula Academiei Române a fost neîncăpătoare pentru cei care au dorit să participe la dezvelirea bustului lui Evanghelie Zappa. Evident, majoritatea celor prezenţi erau „în temă”, personalitatea celui imortalizat într-o sculptură remarcabilă fiind cunoscută fie şi numai prin date biografice ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Cariere. Drumul spre performanță

„Onestitatea, responsabilitatea și competența alcătuiesc «cartea de vizită» a profesionistului contabil”

„Onestitatea, responsabilitatea şi competenţa alcătuiesc «cartea de vizită» a profesionistului contabil”

Interviu cu Ludovica Breban, expert contabil, director executiv al Filialei CECCAR Sălaj: „Aş dori să încep cu precizarea că unul dintre secretele carierelor de succes constă în deţinerea unui set complet de realizări, calităţi şi studii care fac dintr-o persoană un candidat cât mai bun pentru domeniul respectiv de activitate. În ceea ce mă priveşte, încă din clasele mici m-au atras cifrele, ceea ce m-a marcat în evoluţia mea.”

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Tu îți dorești o carieră de succes, noi îți oferim șansa! Se apropie examenul de acces!

Tu îţi doreşti o carieră de succes, noi îţi oferim şansa! Se apropie examenul de acces!

Aşa cum am informat recent, potrivit unei analize realizate de eJobs, poziţiile de contabili şi economişti s-au aflat în topul căutărilor în 2019.Tu îţi doreşti o carieră de succes, noi îţi oferim şansa! Astfel, pentru a creşte şansele celor care vizează ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Expertiza și auditul afacerilor

Taxarea contractelor individuale de muncă cu timp parțial

Taxarea contractelor individuale de muncă cu timp parţial

CECCAR

This article discusses a series of theoretical and practical issues regarding the taxation of individual part-time contracts. From 1 January 2020, the over-taxation of this type of contracts is eliminated and the gross revenue received will be used as a basis for the calculation of social security and health insurance contributions, instead of the gross minimum domestic salary. The pronouncement introducing these provisions is Law 263/2019 on amending Law 227/2015 regarding the Tax Code, which is intended to eliminate the increased CAS and CASS payments for part-time employees or employees with performance-related pay.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Aspecte privind evidența contabilă specifică sistemului cooperatist în cooperativele agricole

Aspecte privind evidenţa contabilă specifică sistemului cooperatist în cooperativele agricole

CECCAR

Pentru că înainte de 1989 cooperaţia, atât cea agricolă, cât şi cea meşteşugărească, de consum şi credit, era considerată o formă de imixtiune a regimului comunist în proprietatea privată a membrilor cooperatori, reticenţa acestora în constituirea unor astfel de entităţi economice a fost mai mult decât justificată. În articolul de faţă vom aborda problematica privind cooperaţia agricolă.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Conectarea la era digitală

Studiu: Inteligența artificială va redefini sectorul serviciilor financiare în următorii doi ani

Studiu: Inteligenţa artificială va redefini sectorul serviciilor financiare în următorii doi ani

Directorii executivi de la nivel global, din sectorul serviciilor financiare, se aşteaptă ca inteligenţa artificială să fie un motor important de transformare la nivelul întregului sector, conform studiului Transforming Paradigms: Global AI in Financial Services Survey efectuat de Cambridge Centre ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Fonduri europene

România a parafat cu BEI un acord de 20 de milioane de euro pentru servicii de asistență tehnică în atragerea fondurilor europene

România a parafat cu BEI un acord de 20 de milioane de euro pentru servicii de asistenţă tehnică în atragerea fondurilor europene

România a semnat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un acord de servicii de asistenţă tehnică în valoare de 20 de milioane de euro pentru atragerea fondurilor europene în viitoarea perioadă de programare, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat citat de Agerpres. ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Fonduri europene de aproape 211 milioane de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală în 2020

Fonduri europene de aproape 211 milioane de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală în 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide în perioada martie - iulie 2020 mai multe sesiuni de depunere de proiecte pentru 12 submăsuri din PNDR 2020, fondurile totale alocate fiind estimate la aproape 211 milioane de euro, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Lumea în care trăim

Președintele Consiliului European propune ca UE să compenseze scăderea veniturilor după Brexit prin taxarea plasticului și prin certificate de CO2

Preşedintele Consiliului European propune ca UE să compenseze scăderea veniturilor după Brexit prin taxarea plasticului şi prin certificate de CO2

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus completarea veniturilor Uniunii Europene, după retragerea Regatului Unit, printr-o taxă pe materialele plastice şi cu veniturile din comercializarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon, transmite Reuters, citată de Agerpres. Michel ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 23,4 miliarde de euro, în decembrie

UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 23,4 miliarde de euro, în decembrie

Uniunea Europeană a înregistrat în decembrie un excedent al balanţei comerciale de 23,4 miliarde de euro, faţă de un plus de 14,8 miliarde de euro în perioada similară din 2018, potrivit unei estimări preliminare publicate de Oficiul European de Statistică Eurostat, transmite Reuters, citată ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Roza vânturilor

Analiză: România a depășit pragul de 250 de clădiri verzi; două treimi dintre ele sunt în București

Analiză: România a depăşit pragul de 250 de clădiri verzi; două treimi dintre ele sunt în Bucureşti

Peste 250 de clădiri din România au fost certificate ca fiind clădiri verzi, iar cele mai multe dintre ele, respectiv 75%, se află în Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă BuildGreen, citat de Agerpres. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. „Implementarea ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

BNR a lansat o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Operei Române din Cluj

BNR a lansat o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Operei Române din Cluj

Banca Naţională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, la 17 februarie a.c., o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Operei Române din Cluj. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame. Aversul monedei prezintă imaginea ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Studiu: 54% dintre români încă plătesc cash atunci când călătoresc

Studiu: 54% dintre români încă plătesc cash atunci când călătoresc

54% dintre românii participanţi la un studiu realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro au declarat că încă plătesc cash atunci când călătoresc, acesta fiind unul dintre cele mai mari procenaje înregistrate în rândul respondenţilor din cele 24 de naţionalităţi ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Meteorologii prognozează că 2020 va fi cel mai călduros an din istorie

Meteorologii prognozează că 2020 va fi cel mai călduros an din istorie

Ianuarie 2020 a fost cea mai călduroasă lună ianuarie din ultimii 141 de ani, iar în Antarctica s-au înregistrat 20,7 grade Celsius, în timp ce bucăţi imense de gheaţă s-au rupt din gheţari, spun meteorologii, care anunţă că tot anul va fi extrem de călduros, informează Mediafax. „Este ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Publicații de specialitate

Noi ediții ale publicațiilor dedicate stagiarilor CECCAR: Contabilitate și raportare financiară și Contabilitatea altor tipuri de entități

Noi ediţii ale publicaţiilor dedicate stagiarilor CECCAR: Contabilitate şi raportare financiară şi Contabilitatea altor tipuri de entităţi

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pune la dispoziţia stagiarilor ediţiile revizuite ale publicaţiilor Contabilitate şi raportare financiară şi Contabilitatea altor tipuri de entităţi. Noile ediţii (a III-a pentru fiecare lucrare) au fost actualizate ca urmare a modificărilor legislative în domeniu, astfel încât să asigure o pregătire teoretică şi practică solidă stagiarilor Corpului.

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Un alt instrument util pentru activitatea profesională a membrilor CECCAR, disponibil acum în limba română

Un alt instrument util pentru activitatea profesională a membrilor CECCAR, disponibil acum în limba română

Ca parte a activităţii sale de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaţionale, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pune la dispoziţie versiunea în limba română a Ghidului privind misiunile ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

CECCAR a publicat lucrarea Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat

CECCAR a publicat lucrarea Sinteze, exemple şi studii de caz pentru pregătirea candidaţilor la examenul de aptitudini pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat

CECCAR, prin Institutul Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă, vine în întâmpinarea candidaţilor la examenul de aptitudini cu lucrarea Sinteze, exemple şi studii de caz pentru pregătirea candidaţilor la examenul de aptitudini pentru obţinerea calităţii de expert contabil ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili, emis de IESBA, tradus în limba română de CECCAR

Codul etic internaţional pentru profesioniştii contabili, emis de IESBA, tradus în limba română de CECCAR

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) pune la dispoziţia membrilor, potenţialilor membri şi altor părţi interesate ediţia 2018 a Codului etic internaţional pentru profesioniştii contabili emis de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

CECCAR a lansat ghidul Investitor în România

CECCAR a lansat ghidul Investitor în România

Ca parte a strategiei prioritare de dezvoltare a parteneriatului dintre profesioniştii contabili şi mediul de afaceri, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a lansat, cu prilejul Săptămânii antreprenoriatului – CECCAR, ce a avut loc în perioada 18-22 noiembrie ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Publicația Expertiză contabilă, disponibilă acum și în format electronic

Publicaţia Expertiză contabilă, disponibilă acum şi în format electronic

Expertiză contabilă, publicaţie destinată îndeosebi stagiarilor din anul III, este disponibilă acum şi în format electronic, pe site-ul Librăriei CECCAR.Lucrarea, realizată de lect. univ. dr. Sergiu-Bogdan Constantin, cadru didactic la Academia de Studii Economice din Bucureşti, ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Fiscalitate avansată – o nouă publicație de interes pentru stagiarii CECCAR, disponibilă la filialele Corpului din întreaga țară

Fiscalitate avansată – o nouă publicaţie de interes pentru stagiarii CECCAR, disponibilă la filialele Corpului din întreaga ţară

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) lansează o nouă publicaţie destinată stagiarilor, Fiscalitate avansată, volumul fiind disponibil spre vânzare la filialele CECCAR din întreaga ţară, la preţul de 30 de lei. Programul de stagiu al CECCAR ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Managementul performanței, o nouă publicație care vine în sprijinul stagiarilor

Managementul performanţei, o nouă publicaţie care vine în sprijinul stagiarilor

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) pune la dispoziţia stagiarilor o nouă publicaţie de mare utilitate – Managementul performanţei. Lucrarea, realizată de Corina-Graziella Bâtcă-Dumitru, Daniela-Nicoleta Sahlian şi Cleopatra Şendroiu, analizează ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020

Noul standard internațional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum și în limba română

Noul standard internaţional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum şi în limba română

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România vă pune la dispoziţie un nou material profesional util – o broşură în format electronic ce conţine traducerea în limba română a noului standard emis de Fundaţia IFRS în 2017, IFRS 17 Contracte de asigurare, şi a IFRIC ...

Nr. 6, 18-24 feb. 2020


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.