Rezervele internaționale ale României, 37,256 miliarde euro la 30 septembrie 2016
Telex » Știri
3 octombrie 2016
La 30 septembrie 2016, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33,299 miliarde euro, faţă de 32,968 miliarde euro la 31 august 2016, potrivit datelor publicate astăzi de BNR.
- Intrări de 735 milioane euro reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene (573 milioane euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice și altele;
- Ieşiri de 404 milioane euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,957 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2016 au fost de 37,256 miliarde euro, faţă de 36,898 miliarde euro la 31 august 2016.
Plăţile scadente în luna octombrie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 277 milioane euro.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”