Rho Motion: Vânzările globale de vehicule electrice au ajuns la 1,9 milioane de unități, în octombrie
Numărul 45, 19-25 nov. 2025 » Lumea în care trăim
Vânzările globale de vehicule electrice (EV) și hibride plug-in au înregistrat un avans anual de 23% în octombrie, la 1,9 milioane de unități, pe fondul cererii solide de pe principalele piețe, arată datele publicate de firma de cercetare de piață Rho Motion, transmite Reuters, preluată de Agerpres. China, cea mai mare piață auto din lume, este responsabilă pentru aproximativ două treimi din vânzările globale de vehicule electrice, iar luna trecută s-au vândut aproximativ 1,3 milioane de mașini complet electrice și hibride plug-in.
În Europa s-a înregistrat o cerere solidă de vehicule electrice în Germania, Franța și Marea Britanie, dar creșterea vânzărilor în ansamblu s-a atenuat, după vârful din septembrie, deși Uniunea Europeană a aprobat mai multe proiecte ce vizează fabrici de baterii pentru EV.
Paritatea prețurilor între vehiculele electrice și cele echipate cu motoare cu combustie internă (ICE) în China este mult mai apropiată comparativ cu Europa sau America de Nord, a declarat analistul șef de la Rho Motion, Charles Lester.
Piața nord-americană a înregistrat luna trecută un declin anual de 41% al vânzărilor de vehicule electrice, la 100.370 unități, după ce anterior tranzacțiile au fost impulsionate de expirarea creditului fiscal de 7.500 de dolari, la 30 septembrie, a explicat Lester.
În SUA, mașinile electrice alimentate cu baterii rămân mult mai scumpe decât cele cu combustie internă, contribuind la severa scădere a vânzărilor din octombrie. Pe piața europeană, vânzările au crescut în ritm anual cu 36%, la 372.786 unități. În restul lumii vânzările au înregistrat o expansiune de 37%, la 141.368 vehicule.
„Per ansamblu, creșterea în Europa rămâne relativ ridicată și ne așteptăm la un avans solid spre finalul anului. Și în China estimăm vânzări ridicate în noiembrie și decembrie, după eliminarea unor stimulente fiscale din 2026”, a declarat Lester.
Pe plan mondial, guvernele adoptă măsuri de încurajare a vânzărilor EV, în timp ce tensiunile comerciale și încetinirea piețelor auto ar putea duce la închideri de fabrici auto și la concedieri, apreciază analiștii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești