MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
România a coborât șapte poziții în clasamentul global al infrastructurii de reîncărcare a mașinilor electrice

România a coborât șapte poziții în clasamentul global al infrastructurii de reîncărcare a mașinilor electrice

Numărul 39, 8-14 oct. 2025  »  Lumea în care trăim

România se situează pe locul 27 din 33 de țări, în clasamentul infrastructurii de reîncărcare a mașinilor electrice, în coborâre de șapte locuri față de anul 2024, conform celei de-a 6-a ediții a studiului „EV Charging Index”, publicat de Roland Berger, informează Agerpres. Sondajul realizat în rândul conducătorilor auto de vehicule electrice din România arată că doar 40% din încărcarea mașinilor electrice se întâmplă acasă - una dintre cele mai scăzute rate la nivel global, în timp ce 38% dintre șoferi nu au acces deloc la un încărcător propriu.

Deși circa 60% dintre respondenți consideră rețeaua publică insuficientă, iar aproape jumătate menționează că timpii de încărcare sunt prea mari, 75% sunt în continuare interesați de achiziția unui vehicul electric, atrași în principal de costurile totale de utilizare și întreținere reduse.

Conform cercetării, infrastructura de reîncărcare din România a depășit, în cursul anului trecut, 4.500 de puncte, în creștere cu 33% față de anul anterior, susținută de investiții private și finanțare publică.

„Infrastructura de reîncărcare electrică din România a continuat să se extindă, cu o creștere de circa 33% față de anul anterior, depășind 4.500 de puncte de reîncărcare. Această evoluție reflectă atât investițiile ambițioase ale sectorului privat, cât și angajamentele din cadrul PNRR. De exemplu, cel mai mare hub de reîncărcare electrică din România a fost inaugurat în mai 2025 pe autostrada A1, cu 34 de puncte de reîncărcare de până la 400 kW, proiectate inclusiv pentru camioane electrice. Proiectul, finanțat parțial din fonduri europene, face parte dintr-o inițiativă privată mai amplă de a instala 328 de puncte de încărcare ultra-rapidă până la finalul lui 2025. Totuși, atingerea jalonului PNRR de 22.400 de puncte de reîncărcare până în 2026 rămâne o provocare, având în vedere că până la finalul lui 2024 s-a realizat doar 20% din plan, ceea ce face necesară accelerarea considerabilă a implementării”, notează realizatorii raportului.

În cadrul ediției din 2025 a „EV Charging Index”, scorul obținut de România a fost de 42 de puncte din maximum de 100, în scădere cu patru puncte, astfel că România a coborât șapte poziții, până pe locul 27 din 33 de țări analizate la nivel global. În ediția anterioară, realizată în vara anului 2024, țara ocupa locul 20, cu un total de 46 de puncte.

Referitor la adopția autovehiculelor electrice, piața din România a înregistrat o contracție accentuată în 2024 și în prima jumătate a lui 2025, influențată cu precădere de modificări și întârzieri ale programului „Rabla Plus” și de reducerea valorii tichetului.

„După ce în 2023 s-au înregistrat vânzări record de peste 15.000 de vehicule full-electrice (BEV), piața s-a contractat cu circa o treime în 2024, până la aproximativ 10.000 de unități. Dacia și-a menținut poziția de lider, cu 3.263 de unități Spring vândute, în ciuda unei scăderi de circa 50%, urmată de Tesla, care a înregistrat o scădere de circa 20%, până la 2.550 de unități. Deși segmentul BEV a scăzut semnificativ, per ansamblu, piața auto din România a arătat o anumită reziliență, vânzările de mașini noi fiind în creștere cu circa 5% față de anul precedent. Acest contrast subliniază sensibilitatea mai accentuată a segmentului BEV la modificările subvențiilor guvernamentale, care influențează direct ritmul de adopție a vehiculelor electrice și deciziile de achiziție ale consumatorilor”, se arată în document.

În ceea ce privește tiparul de utilizare a mașinilor electrice în România, 37% dintre români declară că parcurg sub 10.000 km/an, cea mai mare pondere dintre țările analizate și mult peste media globală de 20%. „Un semnal pozitiv pentru piață este că 75% dintre respondenți își doresc în continuare un vehicul electric la următoarea achiziție, deși aceasta reprezintă una dintre cele mai scăzute rate comparativ cu alte țări europene analizate. Decizia de achiziție este, în mare parte, determinată de considerente financiare: 60% menționează costurile reduse de utilizare și întreținere, 50% protecția mediului, iar 30% autonomia și avantajele fiscale”, se menționează în raport.

La nivel global, China conduce detașat în ierarhia infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, cu 77 de puncte din 100, în timp ce grupul țărilor aflate pe pozițiile următoare - Norvegia (76 de puncte), SUA (71), Marea Britanie (69), Germania (69), Olanda (67), Singapore (67), Franța (66), Thailanda (66) și Suedia (65 de puncte) - devine din ce în ce mai compact.

Studiul Roland Berger analizează tendințele globale în sectorul electro-mobilității, acoperă 33 de piețe din cinci regiuni, fiind rezultatul interviurilor cu experți din industrie, analizei celor mai recente date de piață și al unui sondaj de opinie în rândul conducătorilor auto de vehicule electrice (full electrice și PHEV) din toate țările analizate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.