România, cel mai ieftin stat membru al UE la alimente și băuturi nealcoolice, în 2022

România, cel mai ieftin stat membru al UE la alimente și băuturi nealcoolice, în 2022

Numărul 3, 23-30 ian. 2024  »  Analize și sinteze

România și Bulgaria au înregistrat, în 2022, cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre ale UE, acesta fiind cu 41% mai mic decât media UE, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citate de Agerpres. Cele două state sunt urmate de Polonia, cu 38% sub media UE.

Pe de altă parte, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației s-a înregistrat în Danemarca (49% peste media UE), urmată de Irlanda (42% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) și Finlanda (26% peste media UE).

"Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme, 149 euro în Danemarca și respectiv 59 euro în România și Bulgaria", se menționează în documentul INS.

Statistica citează un comunicat Eurostat potrivit căruia România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa "Alimente și băuturi nealcoolice" (72%), urmată de Polonia (73%), iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).

Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele "Băuturi alcoolice și tutun" (66%), "Îmbrăcăminte și încălțăminte" (80%) și "Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili" (38%), urmată de Polonia, pentru grupele "Băuturi alcoolice și tutun" (73%) și "Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili" (39%). Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa "Îmbrăcăminte și încălțăminte" (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele "Băuturi alcoolice și tutun" (216%) și respectiv "Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili" (195%).

Bulgaria și România au cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre țările UE pentru grupa "Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței" (71%).

Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupa "Transport" (70%), urmată de Polonia pentru grupa "Recreere și cultură" (62%), iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa servicii de cazare și restaurante (50%).

Luxemburg are cel mai mare nivel al prețurilor pentru "Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței" (128%) dintre statele membre, iar Danemarca este cea mai scumpă țară din UE la grupele "Transport" (129%), "Recreere și cultură "(143%), precum și la serviciile de cazare și restaurante (154%).

România împreună cu Ungaria înregistrează aceeași valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC, și se situează la nivelul de 76% față de media Uniunii Europene.

Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 38% sub media UE.

Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 156%.

"Acest lucru se explică parțial prin faptul că un număr mare de cetățeni străini au o pondere crescută în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă", se mai arată în comunicatul INS.

Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) exprimă numărul de unități de valută necesare pentru cumpărarea într-o țară a aceluiași volum de bunuri și servicii care se poate obține cu o unitate monetară a țării bază de comparare (Austria în anii 1993 și 1996, iar din 1999 media UE). PPC exprimă raportul între prețurile practicate în condițiile pieței interne a fiecărei țări.

Puterea de Cumpărare Standard (PCS) reprezintă moneda de referință stabilită la nivelul Uniunii Europene pentru a exprima rezultatele Programului European de Comparare. PCS este o unitate de valută convențională care exclude influența diferențelor între nivelul prețurilor dintre țări.

Indicele nivelului prețurilor (INP) reprezintă raportul dintre Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) și cursul de schimb oficial; exprimă câte unități din aceeași valută sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite.

Consumul final al gospodăriilor populației însumează toate bunurile și serviciile utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor individuale ale gospodăriilor populației.

"Acest comunicat de presă prezintă rezultatele privind puterea de cumpărare în România comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene. Datele au fost calculate de Eurostat în luna decembrie 2023, atât pe baza prețurilor de consum colectate de țările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri și servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de țări europene, cât și pe baza datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB și a altor informații de bază transmise conform Regulamentului (CE) nr. 1445/2007", precizează INS.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.