România intenționează să deruleze primul proiect din regiune de explorare/exploatare a resurselor gazeifere din Marea Neagră
Telex » Știri
6 mai 2016
România are în plan derularea primului proiect din regiune privind explorarea şi, sperăm, exploatarea resurselor gazeifere din Marea Neagră la mari adâncimi, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, cu prilejul unui eveniment de profil. „Avem câteva proiecte importante pentru viitor. Primul este un proiect de explorare şi exploatare, sperăm, a resurselor gazeifere din Marea Neagră şi suntem cei mai avansaţi în regiune. Nu avem încă un cadru legislativ optim pentru acest proiect, deşi suntem pionieri în acest sens. Cred că pentru România este important nu numai că suntem primii care facem asta, ci şi primii care vom dezvolta o infrastructură solidă. Ne vom ralia unui pol tehnologic important, pentru că nu sunt mulţi care fac explorări ale resurselor gazeifere la adâncimi mari. Părerea mea este că noi avem o contribuţie la construcţia politicii europene şi, la mai bine de nouă ani de la aderare, am devenit un contributor net. Nu-şi doreşte nimeni să se încadreze într-un tipar, ci trebuie să avem ceva de spus. Avem resurse, avem practică europeană şi cred că România trebuie să cadreze politicii europene, nu să se încadreze în aceste politici. Suntem un pol important de stabilitate în regiune. Cred că trebuie să vorbim despre ce dorim noi de la politica energetică a Europei”, a susţinut ministrul.
Pe de altă parte, potrivit lui Victor Grigorescu, viitoarele politici energetice trebuie să fie neutre la nivelul Uniunii Europene şi să dea posibilitatea ţărilor să opteze pentru propriul mix energetic: „Avem două reactoare nucleare şi avem experienţă în domeniu. Am operat două reactoare fără incidente şi suntem singura ţară din regiune care are tehnologie nord-americană. Că plătim şi acum un preţ pentru lucruri care trebuiau să se întâmple în timp este o altă problemă. Ne gândim să construim două reactoare noi. Sunt state în UE care au alte opţiuni. Viitoarele politici energetice trebuie să fie neutre la nivelul Uniunii şi să dea posibilitatea ţărilor să opteze pentru propriul mix energetic. Fiecare ţară are morfologii diferite ale sistemului energetic. Sper că viitoarea construcţie a două reactoare suplimentare va readuce în cadrul de reabilitare a industriei de profil a oportunităţilor pentru oamenii care ies azi de pe băncile şcolilor”.
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil