România, lider în UE la majorarea costurilor cu forţa de muncă şi în trimestrul patru din 2018

România, lider în UE la majorarea costurilor cu forța de muncă și în trimestrul patru din 2018

Telex » Știri 20 martie 2019  

Costul total al forţei de muncă în România a înregistrat cea mare creştere în rândul statelor membre ale UE, în trimestrul patru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

Costul orar al forţei de muncă a crescut în ultimele trei luni din 2018 cu 2,8% în UE şi cu 2,3% în zona euro, comparativ cu intervalul corespunzător din 2017. În trimestrul trei din 2018 s-a înregistrat un avans de 2,6% în UE şi de 2,5% în zona euro.

În trimestrul patru din 2018, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (13,1%), Letonia (11,8%), Portugalia (10,3%) şi Lituania (10,2%), singura scădere fiind în Malta (-0,5%).

Este al 11-lea trimestru consecutiv în care România înregistrează cea mai mare creştere anuală a costurilor cu mâna de lucru din UE, chiar dacă este vorba de un ritm de creştere mai mic decât avansul anual de 13,9% înregistrat în trimestrul al treilea. În trimestrul patru din 2018, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează în principal creşterii cu 21,4% a costului orar al forţei de muncă în domeniul non-business. Pe sectoare ale economiei, în România, costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 16,7% în construcţii, cu 10,4% în servicii şi cu 8,9% în industrie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.