Romsilva a plantat aproximativ 22 de milioane de puieți forestieri, în campania împăduririlor de primăvară
Telex » Știri
26 iulie 2024
Circa 22 de milioane de puieți forestieri au fost plantați în fondul forestier proprietatea publică a statului, în campania de împăduriri de primăvară, informează Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva, într-un comunicat citat de Agerpres. În același timp, Romsilva anunță că a regenerat, natural sau artificial, 10.552 de hectare fond forestier, cu 17% peste programul prevăzut. Din acest total, 7.462 de hectare fond forestier proprietate publică a statului au fost regenerate natural, în timp ce alte 3.090 de hectare, cu 490 hectare în plus față de programul inițial, au fost regenerate prin lucrări de împăduriri. De asemenea, în campania de împăduriri de primăvară, încheiată recent, au fost efectuate lucrări de completări pe 2.177 de hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe 381 de hectare fond forestier.
"Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va regenera în acest an, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, 12.087 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, 8.102 hectare prin regenerări naturale și 3.985 hectare prin lucrări de împăduriri. De asemenea, Romsilva va efectua lucrări de completări curente în plantații pe o suprafață totală de 2.380 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 726 hectare fond forestier. Pentru toate lucrările de regenerare a fondului forestier, refaceri și completări, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a alocat un buget de 296 milioane de lei", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în ultimii cinci ani, Romsilva a regenerat 72.330 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 de hectare prin regenerări naturale și 23.726 de hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa 132 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii.
RNP - Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului (48% din pădurile țării) și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. În plus, instituția se ocupă de administrarea a 22 de parcuri naționale și naturale, precum și a 12 herghelii de stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”