Scădere cu 13,4% a numărului de tranzacții cu terenuri din București, în 2025

Scădere cu 13,4% a numărului de tranzacții cu terenuri din București, în 2025

Numărul 4, 4-10 feb. 2026  »  Analize și sinteze

Numărul tranzacțiilor cu terenuri din București s-a diminuat, în 2025, cu 13,4% față de anul anterior, cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani, potrivit datelor centralizate de o companie de consultanță imobiliară, citate de Agerpres.

Astfel, analiza Crosspoint Real Estate, asociat internațional al Savills în România, arată că de la recordul de peste 6.000 de tranzacții cu unități individuale, din decembrie 2023, până la volumele constante din 2024, Capitala indică o cerere solvabilă reală, care nu mai depinde exclusiv de credite ieftine.

Conform consultanților, toamna anului 2025 a adus o temperare a euforiei în privința achizițiilor de apartamente, un semn de maturizare a pieței. „Cumpărătorii nu mai achiziționează orice, la orice preț. Astfel, pentru dezvoltatori, presiunea se mută pe calitatea produsului și, implicit, pe calitatea terenului aferent proiectului”, susține sursa citată.

„În contextul creșterii prețurilor din 2025, susținută de oferta tot mai limitată de loturi cu documentație urbanistică aprobată, și al majorării taxelor pentru proprietățile rezidențiale deținute de societăți comerciale, este de așteptat ca achiziția de apartamente ca investiție să fie mai puțin atractivă în perioada următoare. Pe termen mediu, această evoluție poate conduce la o abordare mai precaută a dezvoltatorilor rezidențiali și la un timp mai lung de identificare a terenurilor potrivite, în condițiile în care valoarea de achiziție trebuie aliniată la noile realități de piață”, se menționează în cercetarea de specialitate.

La nivel general, numărul tranzacțiilor cu terenuri din București a scăzut, anul trecut, cu 13,4% față de 2024, acesta fiind cel mai redus nivel din ultimii șapte ani.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.