Schema de ajutor de stat asociată Programului RURAL INVEST, publicată în Monitorul Oficial

Schema de ajutor de stat asociată Programului RURAL INVEST, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 11 aprilie 2022  

În Monitorul Oficial nr. 352 din 8 aprilie 2022 a fost publicat Ordinul comun nr. 933/79/2022 al ministrului Finanțelor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST. Obiectivul Schemei îl reprezintă susținerea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare, precum și a întreprinderilor din alte domenii decât cele menționate, care își localizează producția în mediul rural și urban mic, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 în cadrul Programului RURAL INVEST, aprobat prin OUG nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, cu modificările ulterioare. Schema de ajutor de stat este implementată de Ministerul Finanțelor(MF), prin Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — S.A., în conformitate cu legislația în materie de ajutor de stat. MF are calitatea de furnizor, iar calitatea de administrator al acestei scheme este delegată Fondului de Garantare a Creditului Rural prin efectul legii.

Potrivit actului normativ, beneficiarii programului sunt: operatori economici constituiți conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; fermieri definiți conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului; asociații agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare; persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, constituite conform OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, precum și asociațiile de fermieri constituite conform OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare; întreprinderile care își desfășoară activitatea în alte domenii decât cel al agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare și care au realizat investiții în baza proiectelor de finanțare din fonduri europene alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Cheltuielile eligibile la finanțare în cadrul Programului sunt: a) achiziția de terenuri cu destinație agricolă, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la atingerea de către beneficiar a unei suprafețe în limita a maximum 1.000 de hectare în proprietate; b) achiziția de părți sociale la întreprinderile din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare; c) investițiile pentru dotare/retehnologizare și automatizare pentru beneficiarii Programului din industria alimentară și cei de procesare primară a materiilor agricole pentru obținerea de produse agricole și nonagricole; d) achiziția de utilaje și echipamente pentru beneficiarii Programului; e) investițiile pentru asigurarea independenței energetice a activității/producției beneficiarilor; f) activitățile curente de producție pentru beneficiarii Programului; g) activitățile curente ale producătorilor și procesatorilor de cereale care sunt beneficiari ai Programului, pe baza adeverinței de depozitare; h) refinanțarea creditelor de investiții și/sau a creditelor de capital de lucru ale beneficiarilor Programului, cu excepția celor garantate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie — IMM INVEST ROMÂNIA, inclusiv în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST.

În baza acestei scheme de ajutor de stat se acordă garanții de maximum 90% din valoarea finanțării în conformitate cu art. 1 alin. (2) din OUG nr. 24/2022. Pentru creditele prevăzute la art. 4 alin. (2) din OUG nr. 24/2022, valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiții în limita uneia dintre următoarele condiții valabile pentru ambele finanțări, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre: a) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate; sau b) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019; sau c) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mari.

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat prevăzute la art. 4 alin. (2) din OUG nr. 24/2022 nu poate depăși 15.000.000 lei, în limita uneia dintre următoarele condiții, care reprezintă valoarea cea mai mare dintre: a) dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate; sau b) 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019; sau c) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mari.

Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor de investiții este de 72 de luni fără posibilitate de prelungire peste această perioadă. Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 36 de luni, urmând ca în ultimele 12 luni de prelungire să se efectueze rambursare lunară/ trimestrială/semestrială pe baza graficului de rambursare.

În cazul creditelor de investiții acordate beneficiarilor Programului, instituțiile de credit acordă, la solicitarea beneficiarului, o perioadă de grație de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, după care rambursarea creditelor se efectuează în cel puțin 2 rate pe an.

Garanțiile de stat acordate în favoarea fiecărui beneficiar participant în Program sunt pentru unul sau mai multe credite de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor, în procentaj de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Durata garanțiilor acordate conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 24/2022, cu modificările ulterioare, nu poate depăși 6 ani pentru beneficiarii Programului. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 15.000.000 lei.

Perioada de valabilitate a schemei este de la data autorizării de către Comisia Europeană a prezentei scheme și până la 30 iunie 2022, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este de la data autorizării de către Comisia Europeană a prezentei scheme și până la 31 iulie 2024 inclusiv.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 530.583.333 lei, echivalentul în lei a aproximativ 106,1 milioane euro și se implementează în limita creditelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale. Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de 4.286 de beneficiari.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.