Schemă de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie

Schemă de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie

Telex » Știri 12 octombrie 2022  

Executivul a aprobat miercuri, 12 octombrie a.c., o OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderile din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Noile măsuri adoptate prin actul normativ vizează instituirea, pentru perioada 2022-2030, a unei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderile care se încadrează în categoriile menționate. Actul normativ a fost adoptat în urma deciziei Comisiei Europene privind autorizarea noii scheme de ajutor de stat acordate întreprinderilor din sectoarele energointensive în valoare de 1,5 miliarde de euro, prin care se va acorda o compensație parțială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creștere a prețurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

De aceste măsuri vor beneficia întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de finanțare, următoarele criterii de eligibilitate: a) dezvoltă operațiuni industriale active în unul din sectoarele și subsectoarele eligibile prevăzute în Anexa OUG; b) au suportat costuri cu emisii indirecte în perioada 2021-2030; c) nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului sau la bugetele locale; d) nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității; e) nu sunt întreprinderi în dificultate în sensul Orientărilor Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate; f) nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ilegal sau incompatibil cu piața internă pentru care există o decizie a Comisiei Europene de recuperare; g) nu datorează sume care trebuie rambursate, ca efect al unor decizii de recuperare ale Ministerului Energiei.

Autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat este Ministerul Energiei.

UPDATE: OUG nr. 138/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 992 din 13 octombrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.