Sectoarele creative, tema celei de-a cincea dezbateri a proiectului România competitivă
Telex » Știri
21 iulie 2016
Cea de-a cincea dezbatere pe marginea proiectului România competitivă se va desfăşura astăzi, 21 iulie, și va avea ca temă Sectoarele creative, domeniul realizând o creştere majoră a contribuţiei în PIB, de la 2% în 2009 la 6,5% în 2013, conform unui document de lucru publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, ţinta propusă prin proiectul România competitivă este ca sectoarele culturale şi creative (SCC) să ajungă la o contribuţie de 10% în PIB până în 2020.
Pentru atingerea acestei ţinte, documentul propune un buget pentru perioada 2016-2020 care să aibă în componenţă 35 de milioane de euro FSE (PO Capital Uman, România Creativă, stimularea antreprenoriatului în domeniul sectoarelor culturale și creative), 438,52 milioane de euro – FEDER (PO Regional, Conservarea, protecţia, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural), 97 de milioane de euro – PNDR (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural). La acestea se vor adăuga alte fonduri în domeniul culturii – aproximativ 100.000 euro, precum şi alte fonduri nededicate, dar care ar putea contribui la dezvoltarea SCC – aproximativ 500.000 euro.
Cea de-a patra sesiune de consultare din cadrul proiectului România competitivă, pe tema Sănătate, a avut loc ieri, 20 iulie, și a abordat subiecte precum posibilităţile de atragere, retenţie şi motivare a resursei umane din sistemul de sănătate. Potrivit unui comunicat MECRMA, bugetul total al măsurilor şi submăsurilor propuse de iniţiatorii României competitive pentru domeniul sănătate se ridică la 3,7 miliarde de lei pentru întreaga perioadă de implementare 2016-2020.
Proiectul România competitivă este un proiect în lucru, care, alături de propunerile reprezentanţilor Guvernului, ai Băncii Naţionale a României şi ai Academiei Române, aşteaptă contribuţiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea şi completarea liniilor de acţiune deja identificate.
Sursa: Agerpres




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil