MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Șefa Reprezentanței CE în România: Guvernanța responsabilă este, poate, cea mai importantă resursă a României de astăzi

Șefa Reprezentanței CE în România: Guvernanța responsabilă este, poate, cea mai importantă resursă a României de astăzi

Telex » Știri astăzi, 9:06  

Europa și România se află într-un moment de transformare accelerată economică, tehnologică, geopolitică, într-o lume în care schimbarea nu mai vine în valuri, iar guvernanța responsabilă este, poate, cea mai importantă resursă a României de astăzi, a declarat, luni, șefa Reprezentanței Comisiei Europene (CE) în România, Ramona Chiriac, la cea de-a XXXII-a ediție a proiectului Împreună protejăm România - Bucharest Leaders Summit: A Roadmap to the Future, reatează Agerpres.

„Ne aflăm, într-adevăr, într-un moment de transformare accelerată economică, tehnologică, geopolitică, într-o lume în care schimbarea nu mai vine în valuri, așa cum se spunea, ci este noul normal. Iar aici, Europa și România nu trebuie să răspundă cu teamă, ci cu viziune. Viziunea se construiește în jurul a trei piloni esențiali: reziliență, autonomie strategică și unitate europeană. Dar pentru ca aceste principii să devină realitate, avem nevoie de leadership și guvernanță responsabilă, pilonii oricărei dezvoltări durabile. Leadership-ul autentic nu se măsoară în poziții, ci în claritatea deciziilor și în calitatea impactului, în capacitatea de a ține direcția atunci când totul este instabil. Guvernanța responsabilă este, poate, cea mai importantă resursă a României de astăzi. Ea nu înseamnă doar reguli și proceduri, ci modul în care instituțiile se raportează la cetățeni, la adevăr și la încredere. Într-o societate polarizată și obosită de promisiuni, o guvernanță matură poate reconstrui contractul social, acel pact tăcut între stat și oameni, între drepturi și responsabilități. Contractul social nu se reface doar prin slogane, ci prin fapte, prin predictibilitate, prin transparență, prin merit și prin dialog. Fiecare lider, public sau privat, are un rol în acest proces”, a afirmat Chiriac.

Șefa reprezentanței CE în România a punctat faptul că inovația devine prioritate strategică în domenii precum Educație, Sănătate și Administrație publică. „România are deja exemple puternice de lider și vizionar în această sală, în industrie și energie, unde inovația devine prioritate strategică, în educație și sănătate, unde reformele se construiesc pas cu pas, în administrația locală, unde competența și responsabilitatea dau deja rezultate concrete. Aceste exemple cred că ne arată că modernizarea României nu vine de sus în jos și întotdeauna din convergența dintre lideri și guvernanță, în același timp. Desigur, Europa oferă cadrul în care această transformare capătă stabilitate și sens. Prin politicile sale industriale, digitale și democratice, Uniunea Europeană susține exact ceea ce România are nevoie să întărească: instituții previzibile, investiții inteligente și o cultură a încrederii, pentru că reziliența, autonomia și unitatea nu sunt doar concepte europene, sunt și condițiile de bază ale unei guvernări mature (...) Toți acești lideri arată că viitorul se construiește prin colaborare, prin competență și prin credința că România nu doar aparține Europei, ci o modelează”, a transmis Ramona Chiriac.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.