Șeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, va sosi la Bucuresti pentru un prim contact cu noul Guvern
Telex » Știri
17 ianuarie 2017
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România, Reza Baqir, va sosi în România pentru o săptămână, pentru a avea un prim contact cu noul Executiv condus de Sorin Grindeanu, potrivit reprezentanţilor biroului local al instituţiei financiare. Echipa FMI va sosi în România în această săptămână. „Într-adevăr săptămâna aceasta va sosi la Bucureşti o echipă condusă de domnul Reza Baqir pentru o vizită de curtoazie, un prim contact cu reprezentanţi ai noului guvern. Misiunea va dura o săptămână”, au transmis reprezentanţii FMI la solicitarea News.ro.
De altfel, şi ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat că va sosi o echipă a FMI cu care reprezentanţii Guvernului vor discuta în „termeni de curtoazie”. El a subliniat că România nu va lua niciun împrumut de la instituţiile financiare internaţionale, statul având rezerve financiare suficiente în Trezorerie.
(Sursa: News.ro)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”