„(…) simularea… luați-o în serios! Este o oportunitate valoroasă, pe care generațiile trecute nu au avut-o”
Numărul 13-14, 8-21 apr. 2026 » În pregătirea Examenului de acces
Pentru mine, examenul de acces la stagiul CECCAR a fost o etapă importantă, o provocare, dar și o experiență foarte frumoasă. M-au ajutat enorm cursurile organizate de CECCAR și simularea examenului – mi-au dat încredere și m-au ajutat să înțeleg exact ce se așteaptă de la mine. Cu puțină perseverență și organizare, se poate obține un rezultat bun! Sunt nerăbdătoare să încep stagiul și să fac pasul următor în drumul meu profesional.
M-am pregătit participând la cursurile organizate de CECCAR, care aduc multă valoare adăugată, atât prin explicațiile clare, cât și prin exemplele practice. Simularea examenului a fost momentul în care am putut fi sinceră cu mine și m-am evaluat onest — o experiență extrem de utilă pentru a înțelege unde mai trebuie lucrat.
Emoții au fost, dar constructive. Am abordat examenul ca pe oricare altul, fără presiune. Suntem aici pentru că ne dorim asta, am muncit, ne-am pregătit și avem cea mai bună șansă să arătăm că putem.
Celor care se pregătesc acum le-aș spune să-și organizeze învățarea: împărțiți ghidul pe capitole și subcapitole, luați notițe la cursuri și încercați să îmbinați informațiile din ghid cu explicațiile primite. Folosiți post-it-uri, subliniați, colorați – orice vă ajută să rețineți mai ușor. Găsiți metoda care funcționează pentru voi, fie că e vizuală, auditivă sau altfel. Participați la cursuri, sunt extrem de relevante și oferă ocazia să puneți întrebări și să clarificați aspecte importante. Iar simularea… luați-o în serios! Este o oportunitate valoroasă, pe care generațiile trecute nu au avut-o. Profitați de tot ajutorul și feedbackul oferite.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”