Sistemul de garantare pentru companii cu cifră de afaceri peste 20 de milioane euro, prezentat în primă lectură la Guvern
Telex » Știri
22 mai 2020
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat prezentarea, în primă lectură în şedinţa de guvern, a ordonanţei de urgenţă care vizează un sistem de garantare în cazul companiilor mari, având prevăzut un plafon maxim de 8 miliarde lei, informează Agerpres. „Se vor califica companii care au cifră de afaceri mai mare de 20 milioane euro şi sistemul va fi de garantare până la 80% din credite, tot pe perioadă de şase ani, dar cu subvenţia dobânzii nu mai mult de 50%. A fost notificată Comisia Europeană, prin Consiliul Concurenţei, şi detaliile schemei le vom negocia, le vom face exact cu Comisia Europeană, aşa cum am făcut şi la IMM Invest”, a precizat ministrul.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că este vorba despre „un produs aşteptat”, în cadrul căruia creditele pentru capital de lucru şi cele pentru investiţii se vor acorda în baza aceluiaşi mecanism ca la IMM Invest.
Reamintim că, la 4 mai, premierul informa că Guvernul va adopta un act normativ care va crea un mecanism de garantare pentru capitalul de lucru şi pentru investiţii şi pentru companiile mari care nu pot să acceseze IMM Invest. „Este foarte important acest instrument, avem foarte multe companii mari care şi-au păstrat activitatea, avem foarte multe companii mari care, chiar dacă şi-au suspendat pe o perioadă scurtă, şi-au reluat activitatea”, declara prim-ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”